COD GALBEN: 21-04-2025 Intre 07:40 si 09:00 se va semnala Ceață ce determină vizibilitate redusă, local sub 200 m și izolat sub 50 m. in Județul Suceava;

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Hidroelectrica a câştigat, la Curtea Europeană de Justiţie (CJUE), procesul cu Autoritatea Naţională de Reglementare (ANRE), după ce reglementatorul a interzis producătorilor să exporte energie electrică, potrivit unui comunicat al companiei, remis, vineri, AGERPRES.

"În data de 17 septembrie a.c., Curtea Europeană de Justiţie (CJUE) a dat câştig de cauză Hidroelectrica în procesul cu ANRE având ca obiect restricţiile impuse de reglementator cu privire la exporturile de energie electrică, în cauza C-648/18 (Trimitere preliminară - Piaţa internă a energiei electrice - Libera circulaţie a mărfurilor - Articolul 35 TFUE - Restricţii cantitative la export - Măsuri cu efect echivalent - Măsură naţională care impune producătorilor de energie electrică să oferteze întreaga cantitate de energie electrică disponibilă exclusiv pe o piaţă concurenţială centralizată din statul membru în cauză)", precizează comunicatul.

În motivarea hotărârii, Curtea a precizat că "Articolele 35 şi 36 TFUE trebuie să fie interpretate în sensul că o legislaţie naţională care, astfel cum este interpretată de autoritatea însărcinată cu aplicarea sa (ANRE), impune producătorilor naţionali de energie electrică să oferteze întreaga cantitate de energie electrică disponibilă pe platformele administrate de singurul operator al pieţei naţionale de energie electrică desemnat pentru serviciile de tranzacţionare de energie electrică constituie o măsură cu efect echivalent unei restricţii cantitative la export, care nu este susceptibilă să fie justificată pe motive de siguranţă publică legate de siguranţa alimentării cu energie, în măsura în care o astfel de legislaţie nu este proporţională cu obiectivul urmărit.

Mai mult, CJUE a considerat că modul de interpretare al ANRE a avut efectul de a lipsi producătorii români de energie electrică care au obţinut licenţe de trading în alte state membre, ale căror pieţe de energie electrică au o funcţionare cuplată cu cea din România, de posibilitatea de a tranzacţiona bilateral energia electrică şi, dacă este cazul, de a o exporta direct pe aceste pieţe.

"Consider că s-a făcut un pas foarte important înspre normalitate şi înspre o realitate pentru care Hidroelectrica luptă de mulţi ani şi pe care o doreşte definitivă - piaţa liberă de energie. Prin liberalizare se elimină decalajele dintre preţurile de pe pieţele din România şi cele din alte state membre, principalul beneficiar al acestui preţ corect fiind, în cele din urmă clientul. Tendinţa şi dorinţa europeană se îndreaptă către comerţ liber intra-comunitar, cu restricţii minime, fără intervenţii arbitrare de natură să distorsioneze fluxul economic natural. Doar piaţa liberă, privită în context incluziv - naţională, regional, europeană, este cea care garantează un preţ corect atât pentru cei care produc, cât şi pentru cei care consumă energie", a afirmat Bogdan Badea, preşedintele Directoratului Hidroelectrica, citat în comunicat.

Potrivit acestuia, concurenţa între jucători, balanţa dintre cerere şi ofertă, contextul şi condiţiile de producţie sunt cele care reglează valoarea energiei şi fluxul import-export.

"Nu am înţeles niciodată intervenţiile reglementatorului asupra unui sistem care se auto-reglează. Sperăm ca astfel de distorsiuni să rămână doar o amintire neplăcută, iar producătorii, alături de ceilalţi actori ai sistemului energetic să se bucure de legislaţie predictibilă, în care succesul unei companii să fie construit pe propria performanţă şi strategie, fără teama schimbării de reguli în timpul jocului", a adăugat el.

Reprezentanţii Hidroelectrica reamintesc că, prin Legea 123/2012, producătorii de energie au fost obligaţi să vândă toată energia pe OPCOM, fiind astfel interzise de facto exporturile de energie. Restricţia a fost argumentată la acel moment pe considerente de siguranţă în alimentare, însă, în contextul unificării pieţelor, nu există justificare practică.

Decizia CJUE va fi remisă Tribunalului Bucureşti, acesta urmând să ia decizia finală în litigiul dintre Hidroelectrica şi ANRE ce se desfăşoară în România. AGERPRES/(AS - autor: Florentina Cernat, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)

 

Sursa foto: Curtea de Justiţie a UE

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.