Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Oros, prezent vineri într-o comună din Alba, a dat asigurări că, în pofida producţiei diminuate de cereale în acest an, din cauza secetei, va fi suficient grâu pentru panificaţie.

"Din cauza secetei, producţia de cereale de anul acesta a fost diminuată undeva între 35% şi 40%. Dacă mă întrebaţi 'dacă vor fi suficiente cereale sau suficient grâu pentru panificaţie sau dacă vor creşte preţurile', eu vă spun, în acest moment, că grâul de panificaţie va fi suficient. Pentru că anul acesta s-au produs peste 5,5 milioane tone, iar consumul uman de grâu panificabil este în România de maximum 2,2 milioane tone. Mai sunt cam vreo 550.000 de tone de grâu seminţe, care îl avem şi este pus deoparte, cam 400.000 de tone de grâu industrial, pentru industria alcoolului, şi cam 400.000 de tone de grâu furajer. Deci, cam 2 - 2,5 milioane de tone vor fi disponibile şi pentru export", a declarat, într-o conferinţă de presă desfăşurată în comuna Mihalţ, ministrul Adrian Oros.

Referindu-se la despăgubirile pe care le vor primi agricultorii din cauza secetei, ministrul a susţinut că începând din 10-15 septembrie va fi acordată o primă tranşă, de 85%.

"Sunt 850 de milioane de lei. Fermierii vor vedea acest lucru începând din 10-15 septembrie, să vedem cât de repede se mişcă lucrurile, când banii le vor intra în conturi. Vor reprezenta cam minimum 85% din suma pe care o să le-o oferim. Suma calculată pentru fiecare hectar este de aproape 200 de euro, 925 de lei la grâu şi secară, 1.002 lei la rapiţă. Grâul reprezintă cam 85% din suprafaţa calamitată. În septembrie vor primi minimum 85%, iar la rectificarea din octombrie o să dăm şi acea diferenţă", a spus Adrian Oros.

El a explicat că nu poate fi dată toată suma integral, pentru că mai sunt şi alte categorii afectate. "Noi trebuie să compensăm în mod echilibrat toate pierderile şi toate nevoile", a adăugat ministrul.

Adrian Oros a menţionat că aproape 700 de milioane de lei o să fie dirijaţi spre compensarea pierderilor în sectorul zootehnic.

"Suntem o agricultură meteo-dependentă. Dacă plouă, producţiile sunt bune, dacă nu plouă în unele zone, producţiile sunt scăzute. Principala preocupare în următoarea perioadă trebuie să fie finanţarea consistentă a tot ceea ce înseamnă infrastructură de gestionare a apei", a mai spus demnitarul.

Potrivit acestuia, în Banat sunt sisteme de desecare - drenaj de la 1780, din timpul Imperiului Habsburgic.

"Nu putem aştepta ca în fiecare an, dacă este secetă, să facem despăgubiri. De aceea, unul dintre programele mari pe care le-am declanşat este acela legat de o strategie de gestionare a apei. Am tot vorbit de câteva luni de acest lucru. Trebuie să investim sume consistente în tot ceea ce înseamnă gestionarea apei - sistem de irigaţii, desecare - drenaj, combaterea eroziunii solului, prevenirea deşertificării, precum şi în acest sistem naţional antigrindină şi de creştere a precipitaţiilor", a mai spus ministrul Agriculturii. AGERPRES/(A - autor: Marinela Brumar, editor: Karina Olteanu, editor online: Adrian Dădârlat)

 

Citeşte şi:

 

Oros: Fermierii vor fi stimulaţi să intre în cooperative, pentru a-şi vinde produsele la preţuri competitive

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.