Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Pensiile vor creşte în 2020 cu cea mai mare sumă pe care au văzut-o românii vreodată şi care se pune în plus la punctul de pensie, a declarat, joi, ministrul Finanţelor Florin Cîţu, într-o conferinţă de presă privind rectificarea bugetară.
 


"Încă din primul moment am spus că vom creşte pensiile în 2020 şi astăzi trebuie să vin în faţa dumneavoastră şi să vă spun: da, în România, vor creşte pensiile în 2020. Punctul de pensie, valoarea punctului va avea cea mai mare creştere, cea mai mare sumă pe care o vom vedea în plus la punctul de pensie, pe care am avut-o vreodată. PSD, niciodată, nu a mărit pensiile cu această sumă, deşi a avut perioade de creştere economică una după alta, trei ani de zile, nu datorită lor ci datorită contextului economic internaţional şi tot nu au mărit pensiile cu această sumă", a precizat Cîţu.

El a subliniat că în pofida contextului economic global dificil, Guvernul a reuşit creşterea pensiilor, pe lângă cea a alocaţiilor.

"În acest context economic global dificil prin care trecem. în această perioadă am reuşit să facem acest efort şi sa creştem pensiile pe lângă creşterea alocaţiilor cu cea mai mare sumă pe care au vazut-o românii, care se pune în plus la punctul de pensie. Îl provoc pe domnul Ciolacu să mai găsească o ţară care face astfel de eforturi în criză economică, creşte şi pensii şi alocaţii cu sumele pe care le face acest guvern", a adăugat şeful de la Finanţe.

Florin Cîţu nu a precizat în conferinţă procentul cu care va creşte punctul de pensie. AGERPRES/(AS - editor: Mariana Nica
, editor online: Gabriela Badea) 

 

Citiţi şi:

 

VIDEO Ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, susţine o conferinţă de presă 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.