Creşterile salariale în pandemie nu reprezintă altceva decât o percepţie eronată a realităţii economice, în condiţiile în care avem concedieri masive de personal, potrivit Cristinei Chiriac, preşedintele Confederaţiei Naţionale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF).
"Nu putem vorbi de creşteri ale salariului mediu net în domeniul HORECA atât timp cât s-a înregistrat o rată a concedierii personalului de 29% conform statisticilor din sector. Serviciile hoteliere şi de restaurant au fost cele mai afectate de pandemie, ca urmare, datele statistice pe acest fond al concedierilor sunt distorsionate şi nu reflectă situaţia din teren", a declarat Chiriac într-un comunicat remis, miercuri, AGERPRES.
Câştigul salarial mediu brut a fost, în luna iunie, conform INS, de 5.369 de lei, înregistrând o creştere de 3,5%, în timp ce salariul net a fost în creştere faţă de luna precedentă cu 119 lei, respectiv 3,7%. Cele mai importante creşteri lunare ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în sectorul hoteluri şi restaurante 27,2%, urmat de fabricarea mobilei (17,6%), activităţi culturale şi spectacole (14,8%), fabricarea produselor textile (12,7%).
Raportat la creşterile salariale din luna iunie, avem o rată a şomajului de 5,2%, cu un număr al şomerilor (în vârstă de 15-74 ani) estimat de 467.000 de persoane, în creştere atât faţă de luna precedentă (463.000 persoane) cât şi faţă de aceeaşi lună a anului anterior (343.000 de persoane).
Potrivit Cristinei Chiriac, trebuie analizat întreg tabloul economic.
"Nu putem vorbi de creşteri de salarii când avem concedieri masive de personal. Reacţia rapidă a factorilor de decizie care au hotărât acordarea de facilităţi fiscale şi garanţii guvernamentale întreprinderilor afectate de pandemie şi persoanelor fizice aflate în cvasi şomaj au condus la recuperarea, într-o anumită măsură, a pierderilor conjuncturale. Însă nu este momentul să cuantificăm câştigul ci trebuie să continuăm măsurile de susţinere a pieţei forţei de muncă pentru a putea vorbi de creşteri salariale sustenabile şi de durată, care să se reflecte în buzunarele cetăţenilor", a spus reprezentanta CONAF.
Potrivit sursei citate, se va putea vorbi de reflectarea indicatorilor macroeconomici în realitatea economică atunci când creşterea economică va fi bazată pe creşterea consumului ca efect al sporirii câştigurilor salariale nete.
CONAF continuă demersul început în 2019 în cadrul dezbaterilor "Pactul pentru Muncă", unde au fost identificate şi centralizate problemele şi soluţiile care pot stimula dezvoltarea unei pieţe a forţei de muncă flexibilă, corelată cu realitatea economică, generatoare de creştere economică durabilă şi sustenabilă. În următoarea perioadă, aceste măsuri vor fi aduse în atenţia tuturor factorilor politici şi armonizate, astfel încât să poată fi implementate prin consens politic.
Pactul pentru Muncă este un proiect iniţiat în 2019 de Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin şi Federaţia Patronală Petrol şi Gaze. AGERPRES/(AS - autor: Florentina Cernat, editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.