Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Aproape 10,5 miliarde de date ale utilizatorilor de pe Internet, ce includ adrese de e-mail, parole şi numere de telefon, au fost expuse în aproape 10.000 de baze de date nesecurizate, găzduite în 20 de ţări, avertizează specialiştii în securitate cibernetică, după un studiu realizat timp de un an.

Conform cercetării NordPass, citată de blogul din România al companiei Eset, bazele de date în cauză conţin informaţii personale care ar putea fi utilizate ulterior în atacuri de phishing şi tentative de furt de identitate.

Din totalul datelor expuse, 5,1 miliarde erau în Franţa, 2,6 miliarde în China, iar 2,3 miliarde în SUA.

În acelaşi timp, China este prima în clasamentul ţărilor cu cele mai multe baze de date slab configurate, respectiv 4.000, urmată de SUA - cu 3.000 şi de India - cu 500.

"Întrucât aceste informaţii sensibile sunt stocate în baze de date neprotejate, infractorii ciberneticii nu trebuie să depună un efort prea mare pentru a obţine acces la ele. Mai departe, aceştia pot provoca o serie de probleme şi pagube persoanelor în cauză. De exemplu, datele obţinute ar putea fi utilizate în campanii de inginerie socială care au ca scop final să sustragă bani din conturile bancare ale victimelor sau să obţină acces şi la alte conturi ale acestora. Atacurile se pot dovedi periculoase, în special dacă utilizatorii folosesc aceeaşi parolă pentru diferite servicii online. Informaţiile furate ar putea fi, de asemenea, utilizate pentru a demara atacuri de tip (spear)phishing ducând la pagube de sute de mii de dolari, aşa cum s-a întâmplat recent în cazul unei echipe din Premier League. În alte cazuri, rău voitorii ar putea vinde datele pe dark web, ar putea derula tentative de a sustrage bani de la victime sau, aşa cum au arătat recent atacurile "Meow", unele informaţii ar putea fi pur şi simplu distruse. Configurarea unor parole complexe este măsura esenţială pe care administratorii ar fi trebuit să o folosească pentru securizarea bazelor de date", explică specialiştii Eset.

Studiul NordPass a fost realizat în perioada iunie 2019 - iunie 2020, în cooperare cu un hacker white-hat, care s-a folosit de instrumente, precum Elasticsearch şi MongoDB în căutarea unor baze de date slab configurate.

Eset a fost fondată în anul 1992 în Bratislava (Slovacia) şi se situează în topul companiilor care oferă servicii de detecţie şi analiză a conţinutul malware, fiind prezentă în peste 180 de ţări. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.