COD GALBEN: 10-08-2020 ora 10 Intre 10 august, ora 12:00 – 10 august, ora 23:00 se va semnala instabilitate atmosferică temporar accentuată in conform textului și hărții;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Programul de susţinere a întreprinderilor mici şi mijlocii IMM INVEST România a intrat în cea de-a patra faza de implementare, cea a acordării ajutorului de stat, care va asigura zero costuri de finanţare pentru aplicanţii programului, a anunţat luni Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM.

Numărul creditelor aprobate de către cei 21 finanţatori participanţi în program este de 11.589, iar volumul finanţării garantate este de peste 10,22 miliarde lei.

Aceasta subvenţie constă în garantarea împrumuturilor accesate prin program, precum şi a plăţii sumelor cuvenite din cumulul comisionului de risc, a comisionului de administrare şi a dobânzilor aferente creditelor/liniilor de credite.

În prezent, în portalul www.imminvest.ro sunt înregistrate 65.342 IMM-uri, cu un volum total subscris de peste 85 miliarde lei, din care aproximativ 60 miliarde lei reprezintă solicitări pentru credite de investiţii, iar peste 25 miliarde sunt solicitări pentru credite capital de lucru. Finanţarea acestor IMM-uri va contribui la menţinerea a 802.806 persoane angajate şi va impulsiona crearea de alte noi locuri de muncă, conform unui comunicat al FNGCIMM remis AGERPRES.

Aplicaţia programului imminvest.ro este deschisă pentru noi înscrieri până la data de 31 decembrie 2020.

"Programul prevede parcurgerea de către IMM a patru etape: prima etapă presupune analiza eligibilităţii privind încadrarea în categoria IMM- realizată de către FNGCIMM; în faza a doua banca selectată de către IMM solicită documentaţia de credit, efectuează analiza economico-financiară şi, conform propriilor norme de creditare, stabileşte dacă proiectul pentru care se solicită finanţarea este viabil din punct de vedere economic, caz în care aprobă creditul şi transmite solicitarea de garantare către FNGCIMM. În etapa a treia FNGCIMM analizează şi garantează creditele aprobate de către instituţiile financiar bancare", se menţionează în comunicat.

În etapa a patra, cea de acordare a ajutorului de stat, FNGCIMM calculează şi efectuează plata sumelor cuvenite finanţatorilor în contul dobânzilor şi comisioanelor până la data de 31 decembrie 2020, cu posibilitatea de prelungire.

La două luni şi jumătate de la debutul programului, FNGCIMM a făcut plăţi în contul granturilor acordate de 16,060 milioane lei.

"Cifrele confirmă într-adevăr cî IMM Invest este cel mai de succes program de finanţare cu garanţii de stat din istoria României. (...) soldul creditelor acordate de tot sistemul bancar sectorului IMM companiilor a crescut în ultimii 12 ani, cu 40 miliarde lei, de la 77 miliarde lei (2007) la 117 miliarde lei (2019), media de creştere lunară a fost de 0,3 miliarde lei. Prin facilităţile aduse de IMM Invest s-au acordat 10.220.224.704 lei în aproximativ 2 luni, ceea ce înseamnă o creştere de 34 de ori peste media lunară din ultimul deceniu", a declarat Dumitru Nancu, directorul general al FNGCIMM.

Potrivit acestuia, creditele prin IMM Invest reprezintă 11% din stocul total de credite în lei pentru companii. Anul trecut rata lunară de creştere a stocului de credite pentru companii era de aproximativ un miliard de lei pe lună.

"Planul Naţional de Investiţii şi Relansare Economică este un plan de investiţii fără precedent care are ca obiectiv înlocuirea măsurilor de subvenţionare cu cele de stimulare. Este exact ceea ce are nevoie economia românească, un plan vizionar de reconstrucţie şi stimulare a competitivităţii economiei, bazat pe investiţii care să ducă la bunăstare şi consum. Mai este nevoie de o măsură pentru a completa tabloul: deblocarea accesului la creditul comercial (obţinerea de produse/servicii cu plata la termen), principalul canal de finanţare al firmelor din Romania", a adăugat Nancu.

În perioada imediat următoare, FNGCIMM va operaţionaliza un nou program guvernamental, IMM Leasing de Echipamente şi Utilaje, cu avans zero de finanţare. Valoarea maximă a finanţării este de 5 milioane de lei pe beneficiar şi îşi propune stimularea accesării finanţărilor de tip leasing, în vederea achiziţionării de active noi sau second-hand pentru desfăşurarea activităţii companiilor, în special a celor care au nevoie de transfer de tehnologie în procesele de producţie şi asigurarea fluxurilor financiare necesare acestora prin operaţiuni specifice de sell-and-lease-back.

"IMM Invest (accesul la capital financiar), Factoring-ul cu regres (schema de garantare de către stat a creditului comercial), Scontarea cu garantarea de către stat şi Programul de Garantare a Leasing-ului de Echipamente şi Utilaje (accesul la creditul furnizor), pot deveni pilonii de relansare a economiei româneşti şi reprezintă răspunsul FNGCIMM la necesităţile crizei actuale, care a adus multe provocări, dar şi multe oportunităţi de resetare a sectorului IMM şi de deschidere a sistemului bancar către finanţarea economiei", subliniază reprezentanţii FNGCIMM.

Fondul National de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii este o instituţie financiara nebancară, cu capital de risc, înfiinţată în scopul facilitării accesului IMM-urilor la finanţări, prin acordarea de garanţii pentru instrumentele de finanţare contractate de la bănci comerciale sau din alte surse.

Garanţia FNGCIMM SA - IFN este de maximum 80% din valoarea împrumutului, fără a depăşi suma de 2,5 milioane euro/beneficiar şi se emite la solicitarea instituţiilor finanţatoare partenere, pentru finanţări aprobate, pe baza analizei documentelor prezentate de către finanţator.AGERPRES/(AS-autor: Nicoleta Gherasi, editor: Mariana Nica, editor online: Ada Vîlceanu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.