Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Răsăritul şi apusul la mare sunt toate la fel. În Grecia, Bulgaria sau România. Te lasă câteva minute fără suflare doar ca să prinzi, într-o amintire, culorile magnifice şi vibraţia mării. După o încremenire de câteva luni din cauza pandemiei de coronavirus, locurile încep să prindă viaţă, unele mai timid, altele mai în forţă, iar litoralul românesc nu face excepţie.

 


Foto: (c) Mariana NICA / AGERPRES


Pandemia a adus cu ea reguli noi, de siguranţă, iar turiştii trebuie să se adapteze. Hotelierii au devenit mai amabili, se poartă "cu mănuşi" cu românii care au prins curaj să se aventureze într-o experienţă inedită pe litoralul Mării Negre.

*** Rezervări la foc continuu pe litoralulromanesc.ro


Chiar dacă, la început de iulie, litoralul românesc nu este la fel de plin ca în anii trecuţi, când nu puteai arunca un ac pe plajele din staţiunile cu tradiţie, uşor-uşor turiştii au început să îşi facă rezervări şi pentru ţărmul Mării Negre, renunţând din cauza pandemiei la destinaţiile favorite, Grecia sau Bulgaria. Confirmă acest lucru Ştefan Necula, directorul agenţiei litoralulromanesc.ro., care spune că în biroul agenţiei din Constanţa, unde lucrează 24 de operatori, sunt preluate zilnic în această perioadă în jur de 1.500 de apeluri, iar timpul de aşteptare pentru a fi preluat este de aproximativ trei minute. "Suntem cel mai mare tour-operator pentru piaţa de litoral din România. Avem oferte variate, la preţuri, de asemenea, foarte variate. În perioada aceasta sunt destul de mulţi turişti care sună la agenţie şi cred că acoperim în jur de 1.500 de persoane pe zi. Uneori, avem şi câte 70 de apeluri în aşteptare. Cei 24 de operatori preiau apeluri în intervalul 9:00 -19:00. Sincer, acum, am mai avea nevoie de mai mulţi operatori pentru preluarea tuturor apelurilor, dar încă facem faţă şi nu avem turişti nemulţumiţi", precizează Necula.

 


Foto: (c) Mariana NICA / AGERPRES


Pe site-ul agenţiei sunt oferte la peste 1.000 de hoteluri, vile, pensiuni şi complexuri pe întreg Litoralul românesc, dar şi pe cel din Bulgaria, Spania, Grecia sau Turcia.

*** Preţuri şi... preţuri la Marea cea mare


Preţurile pe Litoral, mai ales în sezon, au fost întotdeauna subiect de dezbatere în spaţiul public românesc, mai ales în comparaţie cu alte destinaţii iubite de români din Grecia sau Bulgaria şi aproape întotdeauna au câştigat ofertele de afară, fiind mai mai atractive nu numai din punct de vedere al preţului, ci şi al serviciilor. Care sunt acestea, acum, în perioada de alertă sau mai exact de super-relaxare, când se fac apeluri disperate de a alege vacanţe în ţară pentru a ajuta turismul românesc? Neschimbate de anul trecut, spun hotelierii, în pofida costurilor impuse de regulile sanitare. Prea piperate, susţin turiştii.

Ionuţ Nedea, patronul acestei agenţii online, consideră că litoralul românesc nu trebuie să fie cea mai ieftină destinaţie, ci să existe un raport corect calitate-preţ. "Trebuie să ne setăm ca şi obiectiv pe termen lung să oferim preţul corect pentru serviciul prestat, nu trebuie să ne setăm să fim întotdeauna cea mai ieftină destinaţie. O presiune pe preţ pune presiune pe calitate şi nu putem avea un preţ mic şi calitate mare. Nu se întâmplă acest lucru nici în destinaţia Bulgaria şi nici în destinaţia Grecia. De aceea aş vrea să ne îndepărtăm de paradigma comparaţiilor cu destinaţiile vecine. Noi nu ne propunem să fim cea mai ieftină destinaţie, ci să avem un raport corect calitate-preţ", spune Nedea.

 


Foto: (c) Mariana NICA / AGERPRES


El precizează că la început de iulie cea mai ieftină ofertă pe site-ul agenţiei era de 75 de lei/noapte pentru o cameră dublă la un hotel de trei stele din Eforie Nord, însă pe zona de super preţ se poate ajunge, tot în această perioadă, şi la peste 900 lei pe noapte, însă în regim ultra all-inclusive. Am spune, un preţ prohibitiv pentru majoritatea românilor, însă dacă nu ar fi cerere, nu ar exista nici astfel de oferte. Însă, preţul pentru o astfel de cameră rezervată la început de an poate coborî şi cu 30%.

Spre exemplu, la un hotel de 4 stele din Mamaia, aflat în buza mării, cu o piscină exterioară şi condiţii maxime de siguranţă pentru turişti, o camera dublă pentru două persoane, cu demipensiune, costă 838 de lei pe noapte, însă pentru ultra all inclusive, românii pot scoate din buzunar şi 955 de lei/noapte. În acest preţ sunt incluse toate mesele, trei la număr, cele două gustări, băuturile de orice fel şi şezlongurile. În schimb, la un hotel de 3 stele, tot din Mamaia, tarifele sunt mai mici cu aproximativ 15%.

 


Foto: (c) Mariana NICA / AGERPRES


În sudul litoralului, care în opinia directorului executiv al Organizaţiei Patronale Mamaia-Constanţa (OPMC), Anca Pavel Nedea, ar putea deveni în 5 ani o Coastă de Azur a României, preţurile sunt mai mici. Hotelul Opal, de 3 stele, din staţiunea Cap Aurora, unde Anca Nedea este acţionar, o camera dublă cu demipensiune poate fi rezervată acum la 420 de lei/noapte.

*** Plajă, mare, soare... alge


Cum arătau staţiunile şi plajele pe litoralul românesc la început de iulie? Şi bine şi rău. Multe terase erau nedeschise, hoteluri altădată emblematice se aflau în paragină, dar şi mai multe zone în construcţie. Acest lucru se vede cu ochiul liber şi în Eforie Nord, oraşul-staţiune preferat de familiile cu copii, dar şi în Mamaia, "perla" litoralului autohton.

În Eforie Nord, plajele sunt amenajate şi, surprinzător, foarte curate, cel puţin aşa erau la final de iunie. Chiar dacă în unele locuri din Eforie distanţarea fizică nu era chiar "ca la carte", existau zone unde şezlongurile erau amplasate doar câte două la o umbrelă, iar distanţa între ele era de 1,5- 2 metri. Dar şi câte patru unde distanţarea fizică recomandată nu se respectă aproape deloc. Preţurile sunt însă diferite. În zona de sud a staţiunii, preţul variază de la 15 la 20 de lei, iar în unele locuri poţi primi în banii aceştia şi un suc gratis. Tariful creşte cu 5-10 lei dacă sunt numai două şezlonguri la o umbrelă şi un spaţiu generos între ele. Administratorii plajelor solicită turiştilor să elibereze zona de şezlonguri în jurul orei 18:30 pentru a fi dezinfectate, însă cei care mai vor să rămână o pot face în zona amenajată pentru prosoape.

 


Foto: (c) Mariana NICA / AGERPRES


În Mamaia, preţul unui şezlong variază de la 25 la 50 de lei, iar baldachinele se închiriază cu preţuri între 150 şi 300 de lei, dar totul depinde de zonă şi de perioada în care te afli pe plajă, în cursul săptămânii sau în weekend. Sunt însă şi hoteluri care oferă utilizarea gratuită a şezlongurilor şi a umbrelelor pe plajă.

Vânzătorii ambulanţi încă există, continuă să se plimbe cât e ziua de lungă printre şezlonguri cu kurtos kalacs, gogoşi, porumb fiert, scoici, nămol de Techirghiol, tricouri "originale" Guci, cu un c şi Armany cu y, şoseţele, rochiţe, pălării şi şepcuţe. Unii strigă ca să îşi atragă clienţii exact ca în vremea copilăriei: "Arde tare, cât de tare, porumbelul de la mare, pe cuvântul de onoare", dar poartă mănuşi şi ridică masca de sub bărbie dacă e musai. 5 lei bucata, dar şi trei la 10 lei, după ora 16:30. "Nu daţi banii pe prostii faceţi poze la copii" se practică şi în 2020 pe plajele din Eforie Nord, însă fotografii amatori sunt însoţiţi de mascote uriaşe de pluş, de peste 3 metri, Urs Panda, Moş Crăciun sau alte personaje din desene animate.

În ceea ce priveşte mâncarea, deşi nu erau deschise toate restaurantele cu autoservire de tipul "împinge tava", în Eforie Nord sunt locuri decente pentru a mânca relativ ieftin. Dacă în anii trecuţi pentru un prânz într-o zona centrală a staţiunii găseai cu greu un loc la masă, acum terasele sunt ocupate doar la un sfert din capacitate. E doar început de sezon. 12 lei o ciorbă, 14 lei/porţia de 100 de grame de hamsie cu mămăligă şi mujdei de usturoi. Însă, aceeaşi cantitate de hamsie poate fi cumpărată şi numai cu 6 lei într-o zonă încă preferată de turiştii pe care nu îi deranjează atmosfera de bazar şi mirosurile combinate de peşte, gogoşi, clătite şi mici al căror singur criteriu de selecţie este cantitatea şi preţul cel mai mic.

 


Foto: (c) Mariana NICA / AGERPRES


Marea Neagră, la final de iunie, era curată, limpede şi azurie la Eforie Nord, aşa cum nu am văzut-o poate niciodată, comparabilă cu cea pe care o regăsim când mergeam într-una din insulele paradisiace ale Greciei. Însă, la Mamaia, la numai câteva zile distanţă şi după încălzirea considerabilă a vremii, marea a devenit verzuie din cauza invaziei de alge. În primele zile ale acestei săptămâni, au ajuns pe plajă cele mai mari cantităţi de alge aduse de ape în ultimii 10 ani, scria pe Facebook directorul Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea - Litoral, Bogdan Bola. "Şi am început...de la Mamaia în nord până la Cap Aurora în sud, echipele şi utilajele #ABADL sunt pe plajă să cureţe cantitatea uriaşă de alge care a ajuns pe ţărmul litoralului nostru. Oamenii noştri, care au îmbătrânit în meseria asta, spun că de mai bine de 10 ani nu au mai văzut o cantitate aşa de mare de alge, adunate într-un timp atât de scurt", scria acesta.

 


Foto: (c) Mariana NICA / AGERPRES


Întrebaţi când nu vor mai avea parte turiştii de alge pe plajele de pe litoral, răspunsul hotelierilor a venit prompt: "Niciodată! Alge vor fi, este flora marină". "Algele de pe mal sunt multe pentru că Apele Române nu le curăţă tot timpul sau în toate locurile, dar sunt şi locuri curate. E vorba doar de management. Când nu vor mai fi atât de multe? Atunci când se va face a doua fază a proiectului de refacere a zonei costiere, aşa cum a fost cel de la Năvodari până în Eforie Nord, un proiect de succes extraordinar, singurul proiect de infrastructură pentru ţara asta. Acum se semnează contractele de la Eforie Sud până la Vama Veche. În toamnă ar trebui să demareze lucrările în paralel în trei sau patru zone", spune directorul executiv al OPMC.

*** Măsuri anticovid pe litoralul românesc


Anul acesta este foarte clar că o vacanţă la Marea Neagră va fi diferită faţă de orice se ştia până acum, deoarece turiştii trebuie să respecte regulile de siguranţă impuse de autorităţi pentru prevenirea răspândirii coronavirusului. Hotelierii au făcut investiţii serioase ca să le pună în aplicare şi se plâng că statul nu a transmis reguli clare şi nu le-a oferit sprijin ca să îşi acopere cheltuielile. Ei speră şi la o deschidere cât mai rapidă a restaurantelor, însă cazurile de infectare cu Sars-Cov-2 în creştere vor amâna în mod sigur această decizie.

Investitorul de la malul Mării Negre, George Guci, care a introdus în premieră sistemul all inclusive în anul 2007, spune că pentru fiecare hotel (deţine două hoteluri în Mamaia, de 4 şi de 3 stele) a făcut investiţii suplimentare de peste 20.000 de lei pentru a se conforma măsurilor anticovid cerute de autorităţi, fără să primească vreun ajutor şi nu speră să recupereze aceste cheltuieli în 2020. "Foarte greu de spus dacă vom recupera pierderile suferite. Încă nu sunt suficienţi turişti şi nu am primit niciun ajutor de nicăieri, pentru tot ce am investit. Aşa cum stau lucrurile în momentul de faţă, probabil că vom fi până la finalul anului tandea pe mandea", spunea la începutul acestei săptămâni omul de afaceri.

 


Foto: (c) Mariana NICA / AGERPRES


În opinia sa, problema cea mai dureroasă este cea a personalului, în condiţiile în care doar la unul dintre hoteluri, cel de patru stele, are 97 de angajaţi, "ca şi cum aş lucra la capacitate maximă", deşi rata de ocupare la început de iulie era numai de 60% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. "Sincer, stau să mă întreb ce fac cu ei pentru că nu pot să îi dau afară. Povestea cea mai dureroasă este că noi nu am beneficiat de şomaj tehnic. Atunci, la momentul în care a fost dispusă această măsură, noi nu eram în activitate, eram în perioada de pauză. Deci, nu ne-am încadrat în niciuna dintre cele două condiţii: una era să fii în activitate şi s-a întrerupt activitatea sau să fi câştigat în luna martie cu 25% mai puţin decât înainte. Noi nu eram în activitate atunci, dar aveam 40 de angajaţi permanenţi, pe care a trebuit să îi pun în şomaj. Mai grav a fost că personalul de la 1 aprilie trebuia să vină la serviciu, să îl angajez, pentru că atunci expira perioada de şomaj, dar nu am avut cum, pentru că nu funcţionam. Şi până la 1 iunie, când i-am rechemat, nu au mai avut niciun venit. Nu am beneficiat de niciun fel de ajutor. Zero. Başca toate condiţiile. Eu am pus la dispoziţie tot ce ni s-a spus să avem. Nu e uşor, dar ne străduim să fie bine", s-a plâns presei din Capitală George Guci.

Întrebat care ar fi fost măsura pe care ar fi luat-o el în zona turismului, dacă era în locul autorităţilor, acesta a răspuns că nu poate spune el acest lucru, dar a subliniat că "partea asta cu oamenii" l-a durut cel mai tare. "Nu se poate să nu-ţi pese de atâta popor. Studiile arată că sunt 350.000 de oameni care lucrează în branşa asta. Vi se par aşa puţini? Nu se poate să nu îţi pese de 350.000 de oameni. Şi foarte important... toate industriile conexe. Puteau să le prelungească şomajul, dar nu s-a întâmplat nimic", a punctat acesta. Guci estimează că pentru întreaga lună iulie rata de ocupare va fi de circa 50% faţă de anul trecut, şi cu toate că are deja rezervări şi pentru luna august susţine că încă "nu e ce trebuie".

 

Foto: (c) Mariana NICA / AGERPRES


În hotelul Modern de patru stele din Mamaia, regulile sunt respectate întru-totul: covoare cu dezinfectaţi la intrare, distanţa impusă între turişti, masca obligatoriu pe faţă în spaţiul închis şi dezinfectarea mâinilor. Dezinfectanţii îi regăseşti peste tot, la intrare, în recepţie, la lift, la toalete, la masă. Cheia camerei este înmânată turiştilor numai după completarea unui chestionar pe propria răspundere legat de starea de sănătate şi interacţiunea cu persoane confirmate cu coronavirus şi luarea temperaturii. Pentru turiştii care optează pentru sistemul all-inclusive, mesele sunt în sistem bufet suedez, dar aceştia intră organizat în zona de restaurant, nu mai mult de 10 persoane odată, pentru a fi serviţi de angajaţii hotelului cu mâncare, dar numai după ce li se ia temperatura, se dezinfectează pe mâini şi poartă obligatoriu mască. Ulterior, masa se serveşte pe terasă, dar turiştii se pot întoarce de câte ori vor să mai ceară un fel sau altul de mâncare, dacă respectă aceleaşi reguli de intrare în restaurant. Self-service-ul este permis, de exemplu, la îngheţată, cafea, apă, băuturi, dar numai în condiţiile în care turiştii îşi pun mănuşi de unică folosinţă (aflate la faţa locului) şi obligatoriu masca. Ora de servire a mesei a fost stabilită pe serii, în funcţie de etajul la care sunt cazaţi turiştii, atât pentru micul dejun, prânz sau cină.

Tarifele acestui hotel din Mamaia sunt neschimbate faţă de anul trecut, respectiv 385 de lei pe noapte, aproximativ 79 de euro, pentru camera single, 510 lei/noapte (105 euro) la dublă standard, 590 de lei (122 de euro) pe o cameră dublă superioară, 650 de lei (135 euro/noapte) o garsonieră, 700 lei (146 euro)/noapte suita, iar un apartament ajunge la 750 de lei/noapte, respectiv 155 de euro. Preţul include micul dejun, în sistem bufet suedez.

Ionuţ Nedea, a vorbit despre Hotelul Opal, de 3 stele, din staţiunea Cap Aurora, unde este acţionar. El spune că s-au investit mulţi bani în măsurile de siguranţă şi toate acestea au fost transmise turiştilor, însă şi ei au responsabilitatea să le respecte. "Am trimis comunicări scrise, ce măsuri au implementat hotelierii, dar turiştii au responsabilitatea, nu aş spune obligaţia, să le respecte, nu doar pentru ei, ci pentru copiii lor şi este important să o facă. Aş putea spune că sub 1% din turişti sunt cei care nu respectă, doar că ei sunt mai agresivi şi e greu să-i convingi", susţine el.

 


Foto: (c) Mariana NICA / AGERPRES


În condiţiile în care costurile hotelierilor au crescut în contextul pandemiei de coronavirus pentru protejarea şi siguranţa turiştilor, Anca Nedea susţine că preţurile la ora actuală sunt în medie cu circa 30% mai mici faţă de anul trecut, iar tariful mediu pentru luna iunie a scăzut la 21 de euro, de la 30 de euro în aceeaşi perioadă a anului trecut."Noi am bugetat în jur de 40.000 - 50.000 de euro pe tot sezonul numai pe partea de dezinfecţie specifică Covid, dacă mai adăugăm şi costurile de personal suplimentar, tariful mediu ne-a scăzut şi se va simţi foarte mult. (...) Şi nu avem numai costurile legate de măsurile anticovid, ci şi cele cu resursa umană. Am avut nevoie de mult mai mulţi oameni decât anii trecuţi", explică ea.

Ce a pregătit pentru turişti pe zona de siguranţă? "Covoare speciale la intrare, dezinfectanţi, afişaj în dreptul fiecărui lift, nebulizarea camerei după fiecare şedere... Pot să vă asigur că toate aceste măsuri nu sunt doar pe hârtie sau prezentate numai la deschidere, pentru că împreună cu familia mea şi băieţelul meu de 6 ani, ne mutăm aici la hotel, în timpul sezonului, iulie şi august, ca să putem gestiona această uzină. Copilul meu se plimbă zilnic cu aceste lifturi, noi stăm la etajul nouă, mâncăm de aici, trăim cu toţii de aici şi ştim exact ce riscuri trebuie să ne asumăm alături de turişti", punctează Anca Nedea.

*** Litoralul românesc, o destinaţie altfel


Turiştii români care vor să descopere şi altceva decât plajă şi bălăceală la malul Mării Negre au posibilitatea să aleagă unul dintre traseele prin Dobrogea oferite prin proiectul TourX. "Noi am căutat să transmitem turiştilor noştri că litoralul românesc nu înseamnă doar stat la plajă. Este mult mai mult. Am elaborat un proiect de experienţă TourX şi am împărţit Dobrogea în trei rute, ruta portocalie, ruta mov şi ruta verde. Pe fiecare rută am creat nişte trasee în care am vrut să-i provocăm pe turişti să descopere caracterul acesta multicultural şi multietnic, eterogen al Dobrogei. Este o destinaţie foarte interesantă, în România nu mai e una la fel ca în Dobrogea. Avem 18 etnii în Dobrogea şi ele sunt eterogene, nu s-au amestecat. Avem sate de bulgari, urmate de sate de aromâni, urmate de sate de lipoveni, unul lângă altul, fiecare cu identitatea lui, cu obiceiurile culinare şi tradiţii diferite.
Turiştii pot interacţiona în aceste tururi cu istoria Dobrogei, cu obiceiurile culinare, avem tururi în care se ia masa în gospodărie ţărănească, se mănâncă masa lipovenească şi se scot plăcinte din cuptor. Avem tuturi în care se face degustare de vinuri dobrogene, avem dansuri specifice, aromâne, tătăreşti, bulgăreşti. Asta propunem turiştilor noştri, să descopere Dobrogea, litoralul românesc ca destinaţie complexă. Creăm această vibraţie în comunitate şi le spunem oamenilor. Haideţi să creăm experienţă, haideţi să creăm amintiri. Acesta este lucrul care creează unicitate în destinaţie", arată Ionuţ Nedea.

 


Foto: (c) Mariana NICA / AGERPRES


Preţurile într-o astfel de experienţă de vacanţă, de cel mult o zi, sunt fixe pentru aproape toate rutele: 267 lei/pentru o persoană adultă, doar cea din Deltă costă 297 de lei. Ruta albastră (cu două trasee) are legătură cu apa. De exemplu, "O zi în Deltă" include vizita la Cetatea Enisala, Mahmudia, unde se ia şi prânzul, plimbare de trei ore în Delta, iar cina va fi îmbogăţită cu o degustare de vinuri şi dansuri aromâne într-o altă locaţie rustică din Ovidiu.

Ruta verde propune turiştilor excursii de o zi în zona de sud a Dobrogei, cu viile sale şi partea de vinuri, iar cea mov vizează zona de centru, cu Cheile Dobrogei, munţi şi mănăstiri. Potrivit site-ului dedicat, TourX oferă şi o experienţă în cetatea Tomisului "La pas în Centrul Vechi al Constanţei" pentru un preţ de 180 lei/persoană sau posibilitatea să descoperi "Secretele Pieţei Ovidiu", respectiv istoria imobilelor emblematice din Piaţa Ovidiu, pentru 5 lei/persoană, nefiind însă asigurat transportul de la hotel în Constanţa şi retur. Pentru "O zi la Balcic" turiştii scot din buzunare 267 lei/persoană.

Mamaia însă poate oferi turiştilor care vor să practice sau să înveţe sporturi nautice o experienţă inedită în parcul sportiv JT Watersports de pe lacul Siutghiol. Este o investiţie privată de 5 milioane de euro, până în prezent, dar care va continua şi în următorii 2-3 ani şi va ajunge la circa 10 milioane de euro, spune proprietarul Jean Paul Tucan. "Noi suntem în construcţia unui parc sportiv, nu este parc de distracţie, este un parc de sporturi acvatice, care cuprinde aproape toate sporturile acvatice şi nautice care se fac. Avem bărci, jet-ski-uri, hidrobiciclete pentru familii. Avem un traseu sportiv, pe care dacă o să-l vedeţi din aer, scrie MAMAIA. Fiecare literă este un traseu. În total are un kilometru şi este un traseu de sport cu diverse grade de dificultate destinat atât copiilor mici cât şi bătrânilor, de la 5 la 70 de ani. Este singurul astfel de parc sportiv din Estul Europei, cu cea mai mare instalaţie de wibit, construită vreodată şi personalizată Mamaia", spune investitorul.

 


Foto: (c) Mariana NICA / AGERPRES


El precizează că în 2-3 ani parcul sportiv va oferi toată gama, inclusiv marina pentru iahting, adresată însă persoanelor cu venituri mari, dar parcul în sine va fi destinat şi celor cu venituri reduse. "Mesajul pe care vrem să îl transmitem este că poţi să faci sport şi să te relaxezi o zi întreagă. Tarifele sunt accesibile: 100 de lei intrarea pentru o zi întreagă şi 60 de lei pentru două ore", menţionează Tucan. Şcoala pentru ski nautic, cablul, se plăteşte separat, dar în două ore orice necunoscător poate face un traseu cu placa pe lacul Siutghiol.

Parcul sportiv din Mamaia în care trebuie "să munceşti nu să aluneci" a fost deschis pe 15 iunie şi are o capacitate de maximum 500 de persoane.

Turiştii prezenţi pe litoralul românesc mai pot opta pentru o plimbare de trei ore cu catamaranul 'Kissing Gate' care pleacă din portul turistic Mangalia spre Olimp pentru 100 de lei de persoană şi un grup de cel puţin 20 de persoane.

Mini-croaziera poate fi însă gratuită dacă te afli într-un sejur de 7 nopţi la Hotel Palace din Venus, deţinut de omul de afaceri Ion Lucian, de altfel şi proprietar al catamaranului. El spune că ambarcaţiunea se poate închiria în sistem privat la un tarif de 100 de euro pe oră.

 

Foto: (c) Mariana NICA / AGERPRES


Iată că Litoralul românesc poate oferi, chiar şi în vremea pandemiei, pachetul complet: bucurie, frustare şi experienţe inedite. Răsăritul şi apusul, la mare, sunt toate la fel, în Grecia, Bulgaria sau România. Sau nu? AGERPRES/(AS - autor: Mariana Nica, editor: Andreea Marinescu, editor online: Adrian Dãdârlat)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.