O parte dintre măsurile din Planul Naţional de Investiţii şi Relansare Economică vor începe să fie implementate odată cu rectificare bugetară, iar în săptămânile următoare toate ministerele implicate în acest program vor trebui să vină cu măsuri de aplicare şi acolo se va vedea exact costul, a declarat joi seara, ministrul Finanţelor, Florin Cîţu.
"Vor fi bani de la buget şi de la Uniunea Europeană. Banii de la buget sunt mai uşor de văzut, pentru că vom începe cu rectificarea bugetară să implementăm o parte din aceste măsuri. În următoarele săptămâni, ministerele implicate şi care au măsuri în acest program vor trebui să vină cu acte normative pentru aplicarea acestui program şi acolo vom vedea exact costul. În ceea ce priveşte sumele de la Comisia Europeană, există deocamdată doar programul SURE prin care se finanţează forţa de muncă şi urmează bugetul pentru următoarea perioadă de execuţie în Uniunea Europeană şi Recovery Fund. Sunt mai multe surse. Eu am învăţat să fiu foarte pragmatic. Da, fondurile europene sunt bune şi vin şi ne ajută în viitor. Noi trebuie să investim astăzi. De aceea veţi vedea la rectificarea bugetară o alocare substanţială pentru a ne asigura că începem aceste proiecte anul acesta, că nu mai stăm cu ele pe hârtie, că nu mai aşteptăm fonduri europene. Vom începe aceste proiecte anul acesta, cu rectificarea bugetară", a explicat Cîţu la Realitatea Plus.
Acesta a precizat că există nişte resurse în buget, sunt capitole de cheltuieli care nu au fost folosite în totalitate şi vor fi realocate de acolo câteva resurse.
Guvernul a prezentat miercuri Planul Naţional de Investiţii şi Relansare Economică, document intitulat "Reclădim România".
Conform documentului, "obiectivul noului model de dezvoltare economică promovat de Guvern este realizarea convergenţei cu economiile europene, astfel încât Produsul Intern Brut pe cap de locuitor la paritatea de cumpărare standard să ajungă la 87% din media UE27, la orizontul anului 2025".
Se au în vedere granturi pentru repornirea întreprinderilor, capital de lucru şi investiţii, programe de finanţare nerambursabilă pentru creşterea competitivităţii IMM-urilor, granturi pentru iniţiative antreprenoriale inovative şi digitalizarea companiilor, sprijin pentru dezvoltarea agriculturii şi a industriei agroalimentare, programe de finanţare pentru investiţii noi şi pentru relocarea companiilor în România, programe de garantare pentru asigurarea lichidităţii companiilor, instrumente de creştere a capitalizării companiilor şi de finanţare a investiţiilor, precum şi măsuri de sprijin pentru angajaţi şi companii necesare reluării activităţilor economice, dar şi măsuri de protecţie socială.
Planul elaborat de Guvern vizează infrastructura de transport, infrastructura energetică, infrastructura de sănătate, cea pentru educaţie, investiţii pentru dezvoltarea locală, infrastructura agricolă şi de irigaţii, investiţii de mediu şi infrastructura sportivă.AGERPRES/(AS-editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Andreea Preda)
Citeşte şi:
Cîţu: Am promis că vom face reforma aparatului public şi nu ne vom opri
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.