COD GALBEN: 29-05-2025 ora 10 Intre 29 mai, ora 10 – 29 mai, ora 23 se va semnala instabilitate atmosferică temporar accentuată COD GALBEN: 29-05-2025 ora 10 Intre 29 mai, ora 23 – 30 mai, ora 21 se va semnala instabilitate atmosferică temporar accentuată COD GALBEN: 29-05-2025 ora 10 Intre 30 mai, ora 10 – 30 mai, ora 21 se va semnala intensificări ale vântului
Implementarea proiectului Televiziunii Digitale în România a fost finalizată, astfel încât toate canalele Societăţii Române de Televiziune (SRTV) vor fi disponibile integral în regim digital pe tot teritoriul ţării, începând din luna iulie, informează Ministerul Transporturilor Infrastructurii şi Comunicaţiilor (MTIC), transmis miercuri AGERPRES.
Potrivit sursei citate, proiectul de implementare a Televiziunii Digitale în România a constat în instalarea şi punerea în funcţiune a 228 echipamente de emisie DVB-T2, în tot atâtea locaţii, pe tot teritoriul ţării, cu puteri cuprinse între 10W şi 5kW, împreună cu instalaţiile şi echipamentele lor conexe precum şi a 161 noi sisteme radiante UHF pentru respectivele transmisii DVB-T2.
"Mă bucur să anunţ implementarea acestui proiect şi lansarea sa pentru telespectatorii din România. Vom oferi calitate în casele tuturor românilor dar şi o nouă perspectivă de dezvoltare pentru Televiziunea Română. Lista de canale va conţine următoarele posturi de emisie ale Societăţii Romane de Televiziune - SRTV: TVR 1, TVR 2, TVR 3, TVR HD, TVR Craiova, TVR Cluj, TVR Iaşi, TVR Târgu Mureş, TVR Timişoara", a declarat Lucian Bode, ministrul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor.
Acest proiect a fost realizat aproape integral pe tehnologiile celor doi mari producători mondiali din domeniu, respectiv GatesAir (SUA) şi Rhode&Schwarz (Germania), precizează ministerul de resort.
"După o perioadă de test de şase luni în care transmisia canalelor SRTV va funcţiona în paralel, atât digital, cât şi analog, transmisia analogică va fi întreruptă complet şi frecvenţele aferente acestora vor fi eliberate şi puse la dispoziţia ANCOM (Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii, n.r.) pentru valorificarea lor ulterioară. Noi resurse pentru a creşte bugetul de stat. Vom lansa curând şi proiectul pentru Radio Digital", a subliniat Dragoş Preda, secretar de stat pentru comunicaţii electronice.
Societatea Naţională de Radiocomunicaţii S.A. (Radiocom) este lider în domeniul broadcastingului (difuzarea şi transportul terestru al programelor radio şi TV), dar şi un important furnizor de reţele şi servicii de comunicaţii electronice în România.
Digital Video Broadcasting Project (DVB) este un consorţiu ce reuneşte peste 250 de posturi, producători, operatori de reţea, furnizori de software şi organisme de reglementare din peste 35 de ţări, stabilit în vederea dezvoltării unor standarde deschise pentru furnizarea serviciilor digitale de televiziune, multimedia şi date.
Misiunea principală a organizaţiei DVB a fost de a dezvolta si accepta specificaţiile şi standardele europene pentru sisteme media, care sunt apoi transmise Comitetului Tehnic Comun EBU/CENELEC/ETSI, pentru aprobare. Specificaţiile sunt standardizate formal de CENELEC sau, în majoritatea cazurilor, de ETSI (Institutul European al Standardelor de Telecomunicaţii).
Standardele includ: TV satelit (DVB-S şi DVB-S2), TV prin cablu (DVB-C) şi TV terestru (DVB-T şi DVB-T2).
Prima ţară din Europa care a început oficial transmisia DVB-T2 a fost Marea Britanie, în anul 2012.
România a început, la data de 17 iunie 2015, tranziţia la sistemul de emisie digitală terestră a programelor de televiziune, Societatea Naţională de Radiocomunicaţii - Radiocom anunţând că demarează etapa de testare a implementării televiziunii digitale în Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi şi Timişoara.
Guvernul a aprobat, pe 10 iunie 2015, o Ordonanţă de Urgenţă care conţine măsuri necesare pentru asigurarea tranziţiei de la televiziunea analogică terestră la cea digitală terestră şi implementarea serviciilor multimedia la nivel naţional.AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Ada Vîlceanu)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | may 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
27 | 28 | 29 | 30 | 1 | 2 | 3 |
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |