COD PORTOCALIU: 26-09-2020 ora 11 Intre 26 septembrie, ora 15:00 – 26 septembrie, ora 23:00Fenomene vizate se va semnala 26 septembrie, ora 15:00 – 26 septembrie, ora 23:00Fenomene vizate COD PORTOCALIU: 26-09-2020 ora 18 Intre 18:10 si 19:00 se va semnala averse care vor cumula local 30-40 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului ce pot lua aspect de vijelie. in Județul Botoşani;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Deficitul României în comerţul cu produse agroalimentare a scăzut cu aproape 9% în primul trimestru din acest an, comparativ cu perioada similară din 2019, până la 440,9 milioane de euro, potrivit datelor furnizate la solicitarea AGERPRES de către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

În primele trei luni din 2019, deficitul înregistrat în comerţul cu produsele agroalimentare a fost de 482,83 milioane de euro.

Pe relaţia cu Uniunea Europeană, România a consemnat un deficit de 953,28 milioane de euro în primul trimestru din acest an, însă în comerţul cu ţările extracomunitare a înregistrat un excedent de 512,37 milioane de euro. În 2019, perioada analizată, deficitul pe schimburile intra-comunitare a fost de 777,4 milioane de euro, în timp ce pe ţările terţe excedentul a totalizat 294,56 milioane de euro.

Potrivit datelor statistice, România a exportat, în perioada ianuarie-martie a.c., 5,14 milioane de tone de produse agroalimentare, în valoare de 1,99 miliarde de euro, în creştere faţă de perioada similară din 2019 atât din punct de vedere cantitativ cât şi valoric, când exporturile în ţările intra şi extracomunitare au totalizat 3,83 milioane tone, iar încasările au depăşit de 1,61 miliarde de euro.

Pe de altă parte, importurile de produse agroalimentare s-au cifrat la 2,62 milioane de tone în primele trei luni ale anului 2020, o cantitate pentru care s-au cheltuit mai mult de 2,43 miliarde de euro, în timp ce în perioada similară din 2019, au fost importate 2,26 milioane de tone de alimente, valorând 2,09 miliarde de euro.

Potrivit MADR, în topul alimentelor exportate care au adus cele mai multe încasări în primul trimestru din acest an au fost cerealele, cu încasări de 819,58 milioane de euro pentru 3,99 milioane de tone, fiind urmate de produsele din tutun, cu 349,27 milioane de euro (15.877 tone) şi seminţele şi fructele de plante oleaginoase, seminţe şi fructe diverse, plante industriale şi medicinale, cu 220,63 milioane euro (486.325 tone).

În schimb, la importuri, carnea şi organele comestibile ocupă prima poziţie cu o valoare de 257,35 milioane de euro pentru o cantitate de 118.525 tone. De asemenea, în primul trimestru s-au mai importat 281.968 tone de legume, plante, rădăcini, tuberculi, în valoare de 187,65 milioane de euro şi 119.605 tone lapte şi produse lactate, ouă, miere, produse comestibile de origine animală, în valoare de 174,98 milioane de euro.

România a înregistrat în 2019 un deficit de 1,225 miliarde de euro în comerţul cu produse agroalimentare, în creştere cu peste 8% faţă de 2018, când s-a cifrat la 1,133 miliarde de euro, conform datelor anunţate de Ministerului Agriculturii.

Anii 2013 şi 2014 sunt singurii în care România a încheiat pe excedent în comerţul cu produse agroalimentare, cu un plus de 300 de milioane de euro, respectiv 500 de milioane de euro, după 20 de ani în care importurile au devansat exporturile de alimente şi produse agricole. AGERPRES/(AS - autor: Mariana Nica, editor: Constantin Balaban, editor online: Ada Vîlceanu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.