Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

O analiză a perspectivelor creditării realizată şi în afara perioadei curente ar fi arătat că nu ne puteam aştepta la un volum extrem de mare al firmelor care ar fi beneficiat de IMM Invest în afara capacităţii de a se califica la credit, a declarat, miercuri, Florin Dănescu, preşedintele Executiv al Asociaţiei Române a Băncilor (ARB).

"Dacă ne uităm la Programul IMM Invest cumva şi în afara perioadei curente, dacă am fi făcut o analiză şi am fi ştiut că vine criza asta Covid şi am fi făcut în această analiză aşteptările, perspectivele creditării, am fi văzut că cifrele se astăzi nu ar fi fost departe de ce am fi calculat înainte de criză. De ce spun asta? Pentru că dacă ne uităm la amprenta IMM-urilor din România, la structura lor, vom vedea şi vom constata câteva lucruri care ar aduce apele în matca lor, să spunem aşa. Avem 550.000 de IMM, cam 100.000 de IMM-uri aveau sau au credite şi deci raportul este de 1 la 5 al IMM-urilor bancabile, cum se spune, şi al celor nebancabile, 5 nebancabile, una bancabilă. Deci, în concluzie, nu ne puteam aştepta la un volum extrem de mare al firmelor care ar fi beneficiat de IMM Invest în afara capacităţii de a se califica la credit", a spus Florin Dănescu la conferinţa "România, Încotro? Economia în Era Covid 19 Perspective economice & Digitalizare".

El a menţionat că în aprilie 2020 volumul creditării este comparabil cu cel din 2019.

De asemenea, Florin Dănescu a afirmat că, dacă ne uităm la IMM-urile bancabile din domeniile care au foarte multe nevoie în prezent de finanţare, vom vedea că foarte puţine au avut sau au un credit. Majoritatea companiilor cu nevoi au aplicat pentru prima oară pentru un credit. El a explicat că situaţia a fost generată de un comportament indus potrivit căruia "este bine să nu ai credit", "mândria de a nu avea credit în România".

Preşdintele ARB a precizat că jumătate dintre IMM-urile din România au capitaluri negative, iar acestea nu pot fi creditate.

"Pentru toată lumea, pentru cei necunoscători domeniul economic: nu poţi credita nici dacă vrei nici dacă nu vrei o companie care are un capital negativ pentru că acţionarul nu riscă practic absolut nimic, iar banca riscă totul. Cum s-a putut crea o astfel de aşteptare că ai putea să obţii un credit de la industria bancară care este ţinută de reglementări europene, indiferent că garantează statul 90%, 80%? Indiferent de proporţia de garantare, băncile rămân cu o proporţie neacoperită ca şi garanţii, dar şi cu riscuri puternice de creditare pe care trebuie să le acopere prin reglementări", a spus Florin Dănescu.

Preşedinte al Consiliului de Administraţie al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii SA - IFN (FNGCIMM SA - IFN), Cristian Păun, a declarat miercuri că băncile au acordat, până luni (15 iunie, n.r.), credite în sumă de 4 miliarde de lei în Programul IMM Invest, iar în această săptămână se va depăşi borna de un miliard de euro, echivalent. AGERPRES/(AS - autor: George Bănciulea, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Irina Giurgiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.