COD PORTOCALIU: 24-05-2025 ora 10 Intre 24 mai, ora 15 – 25 mai, ora 10 se va semnala instabilitate atmosferică temporar accentuată, cantități însemnate de apă COD ROSU: 24-05-2025 ora 18 Intre 18:46 si 19:45 se va semnala Grindină de medii și posibil mari dimensiuni, vânt cu aspect tornadic, averse torențiale, frecvente descărcări electrice, in Județul Vaslui;
Ecotic şi Green WEEE demarează vineri campania 'Intră în cercul solidarităţii' care se desfăşoară până la 20 octombrie 2020, care are scopul de a recondiţiona echipamentele IT uzate, urmând să fie donare către comunităţi defavorizate, au anunţat vineri reprezentanţii companiilor.
Campania 'Intră în cercul solidarităţii' se desfăşoară cu sprijinul APDETIC, Şcoala Informală de IT şi Ateliere fără Frontiere.
"Scopul campaniei este de a da o nouă viaţă echipamentelor IT uzate prin pregătirea pentru reutilizare şi ulterior donare a acestora către comunităţi defavorizate. Campania se derulează în contextul digitalizării accelerate cauzate de pandemie, care a evidenţiat gradul redus de acces la tehnologie pe care îl au comunităţiile defavorizate: 32% dintre elevii din Romania nu au acces la echipament electronic", se menţionează în comunicat.
Astfel, companiile sunt invitate să doneze echipamentele IT care altfel ar fi casate şi să contribuie în mod activ la digitalizarea beneficiarilor din zone defavorizate. Echipamentele predate vor fi pregătite pentru reutilizare de către Ateliere fără Frontiere urmând a fi apoi donate.
Totodată, şcolile, centrele de plasament sau ONG-urile care doresc să beneficieze de aceste dotări sunt invitate să se inscrie pentru a putea beneficia de echipamente IT donate.
"Iniţiem această campanie de colectare şi donaţii de echipamente IT în contextul amplificării educaţiei online determinate de pandemie şi al accesului redus la tehnologie al multor comunităţi din mediul rural. Astfel, multe calculatoare, în urmă recondiţionării, vor capătă o nouă viaţă prin utilizarea lor de către şcoli, centre de plasament sau ONG-uri" a declarat Valentin Negoiţă, Preşedinte ECOTIC.
La rândul său, directorul general Green WEEE, Marius Costache, a precizat că perioada prin care trecem necesită un mod mai responsabil de a gestiona produsele şi materialele pe care le folosim.
"În cazul aparatelor electronice folosite, reutilizarea prezintă o provocare şi o oportunitate, de a reducere 'decalajul digital' şi de a oferi dispozitivele testate persoanelor care au nevoie de ele. Ca reciclator, susţinem extinderea duratei de viaţă a dispozitivelor, scopul nostru fiind să conservăm resursele naturale şi să protejăm mediul înconjurător" a mai spus Marius Costache.
Campania este lansată de Ziua Internaţională a Mediului 2020, cu tema Timpul pentru natură, ce pune accent pe rolul nostru esenţial în dezvoltarea şi păstrarea unui climat prietenos pentru toate speciile de pe Pământ. Ţinând cont de beneficiile de protecţia mediului pe care le aduce reutilizarea echipamentelor, campania oferă un impuls publicului care doreşte să fie parte din această mişcare la nivel global, începând chiar de Ziua Mediului.
Compania Green WEEE este lider de piaţă în tratarea şi reciclarea DEEE-urilor (deşeuri de echipamente electrice şi electronice).
Ecotic este prima organizaţie a producătorilor şi importatorilor de echipamente electrice şi electronice (EEE) din România, fondată în anul 2006, care pune la dispoziţie gratuit recipienţi pentru colectarea separată a deşeurilor de echipamente electronice de mici dimensiuni, becuri/neoane şi baterii, precum şi preluarea gratuită a echipamentelor voluminoase de la sediul firmei sau de la domiciliu. AGERPRES/(AS - autor: Nicoleta Bănciulea, editor: Mariana Nica, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | may 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
27 | 28 | 29 | 30 | 1 | 2 | 3 |
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |