COD GALBEN: 23-05-2025 ora 10 Intre 23 mai, ora 10 – 24 mai, ora 06 se va semnala instabilitate atmosferică temporar accentuată
CFR Călători continuă procesul de repunere în circulaţie a trenurilor a căror circulaţie a fost temporar suspendată începând cu lunile martie şi aprilie 2020, în corelaţie cu măsurile de prevenire şi control a virusului SARS-CoV-2, emise de autorităţi, a anunţat societatea.
"Primele trenuri au fost repuse în circulaţie, gradual, odată cu ieşirea din starea de urgenţă şi continuă cu data de 1 iunie 2020. Excepţie fac trenurile care nu au funcţie în această perioadă (ex: trenurile de navetă pentru elevi)", se menţionează în comunicat.
Reprezentanţii CFR Călători susţin că au ca prioritate mobilitatea cetăţenilor, asigurarea legăturilor interregionale şi regionale, dar şi protecţia şi securitatea călătorilor şi a personalului propriu.
"Pentru a avea o predictibilitate a cererii de transport, inclusiv a persoanelor care au abonamente şi autorizaţii, şi pentru a ne putea astfel dimensiona cât mai bine capacitatea trenurilor la numărul de locuri solicitat, recomandăm tuturor călătorilor noştri cumpărarea biletelor din timp. Începând cu data de 3 iunie 2020, cumpărarea cu anticipaţie a biletelor înainte de plecare, creşte de la 10 la 20 de zile", se mai precizează în comunicat.
Reprezentanţii CFR Călători recomandă cumpărarea online a biletelor de tren pentru a evita aglomeraţia la ghişee/casele de bilete şi manipularea banilor în numerar.
"La ghişeu este indicată efectuarea plăţii cu card bancar sau telefon, în punctele de vânzare unde este posibil acest lucru. Pentru a răspunde nevoii de mobilitate a călătorilor pe calea ferată, rămânem conectaţi la solicitările de trafic şi în limita parcului de material rulant disponibil intervenim operativ pentru adaptarea capacităţii de transport", se mai spune în comunicat.
CFR Călători recomandă pasagerilor să nu aleagă doar trenurile de la orele de vârf, având în vedere că majoritatea companiilor/instituţiilor au introdus programul decalat pentru angajaţi.
Totodată, din data de 3 iunie, CFR Călători va permite familiilor, persoanelor care locuiesc/lucrează împreună să ocupe locuri alăturate. Astfel, persoanele care nu fac parte din aceste categorii, vor cumpăra locuri distanţate.
De asemenea, masca de protecţie la bordul trenurilor CFR Călători este obligatorie pe toată durata călătoriei. "Pentru protecţia dumneavoastră, a celorlalţi călători şi a personalului nostru, vă rugam purtaţi corect masca, astfel încât să vă acopere gura şi nasul", se precizează în comunicat.
CFR Călători este pregătită tehnic să repună în circulaţie trenurile şi în trafic internaţional. Operaţionalizarea acestei decizii este condiţionată de obţinerea acordului administraţiilor feroviare europene partenere.
Persoanele care călătoresc cu trenul, trebuie să respecte regulile de comportament şi igienă impuse de Ministerul Sănătăţii, şi este important să aibă în vedere regulile şi recomandările noastre de călătorie pentru a le putea asigura un transport în condiţii de siguranţă.
Societatea de Transport Feroviar de Călători CFR Călători SA este operatorul naţional feroviar de pasageri care efectuează transportul public de călători pe calea ferată. CFR Călători contribuie la libera circulaţie a persoanelor în interiorul şi în afara ţării, în condiţii ecologice şi de siguranţă. AGERPRES/(AS - autor: Nicoleta Bănciulea, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Anda Badea)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | may 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
27 | 28 | 29 | 30 | 1 | 2 | 3 |
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |