COD GALBEN: 18-06-2025 ora 10 Intre 19 iunie, intervalul orar 12 – 21 se va semnala temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a declarat, vineri, că foarte multe dosare depuse, în anii anterior, în programul de sprijin pentru tomate au avut la bază documente fictive.

El a afirmat, la Botoşani, că anchetele derulate de Ministerul Agriculturii, în special în judeţele din sudul ţării, au arătat că fondurile au fost încasate ilegal.

"Am constatat că în foarte multe judeţe, sper că nu aici la dumneavoastră, dar în judeţele din sud, în multe judeţe unde s-au făcut verificări, am constatat foarte multe dosare fictive, depuse fictiv. Banii care trebui să se îndrepte către cei care într-adevăr cultivau tomate în spaţii protejate s-au dus şi la alţii", a precizat Oros.

Acesta a arătat că în multe cazuri au fost sesizate instituţiile statului abilitate să deruleze anchete penale pentru fraudele respective.

"Unele s-au terminat cu dosare penale. Nu noi anchetăm acest lucru. Am luat măsuri administrative şi am trimis la cei care se ocupă să facă partea aceasta penală,. dar am cerut anul acesta mai multă responsabilitate", a adăugat Adrian Oros.

Totodată, ministrul Agriculturii a cerut verificarea modului în care sunt efectuate tratamentele tomatelor, după ce au apărut informaţii în presă că roşiile produse în România "sunt dăunătoare".

"Am cerut ca anul acesta să fie făcute două verificări, să fie un registru de tratamente cu ce substanţe se folosesc, pentru că, tot aşa, prin februarie sau martie dădeam explicaţii prin presă pentru că apăruse că tomatele din programul Tomata sunt dăunătoare. Ca să nu mai apară ştiri de genul acesta care să pună sub semnul întrebării produsele româneşti, am cerut ca fiecare cultivator şi fiecare beneficiar al Programului Tomata să aibă un registru cu substanţele pe care le foloseşte pentru tratare", a mai afirmat ministrul.

Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a produsului tomate în spaţii protejate', pentru anul 2020, este de maximum 3.000 euro/beneficiar/an.

Resursele financiare necesare aplicării schemei de ajutor de minimis sunt în sumă de 187,5 milioane de lei, reprezentând echivalentul în euro al sumei de 39,4 milioane de euro. AGERPRES/(A- autor: Cristian Lupaşcu, editor: Karina Olteanu, editor online: Adrian Dădârlat)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.