COD PORTOCALIU: 28-05-2025 ora 10 Intre 28 mai, ora 10 – 29 mai, ora 03 Fenomene vizate: se va semnala 28 mai, ora 10 – 29 mai, ora 03Fenomene vizate COD GALBEN: 28-05-2025 ora 10 Intre 29 mai, ora 03 – 29 mai, ora 23Fenomene vizate se va semnala 29 mai, ora 03 – 29 mai, ora 23Fenomene vizate

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ritmul cel mai mare de cereri pentru amânarea plăţii ratelor la credite a fost deja înregistrat, iar structura acestora este echilibrată, respectiv o treime pentru trei luni, o treime pentru şase luni şi o treime pentru nouă luni, a declarat, luni, pentru AGERPRES, preşedintele executiv al Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), Florin Dănescu.

"Procesul se desfăşoară fără probleme. Au fost făcute clarificări şi totul funcţionează. În acest moment cred că suntem pe un platou, în sensul că s-a înregistrat până acum numărul cel mai mare de solicitări şi vor continua să se înregistreze, dar nu în ritmul de până acum. Ritmul cel mai mare a fost deja înregistrat. Psihologic, cei mai mulţi oameni au venit când s-a anunţat. În rest, vin cei care pe parcurs decid totuşi să apeleze. Dar e o veste foarte bună structura cererilor. Nu sunt toate cererile pentru nouă luni. Sunt împărţite echilibrat: o treime până la trei luni, o treime până la şase şi o treime până la nouă luni. Acesta înseamnă că s-au gândit şi au calculat, deci nu au apelat numai perioada maximă ca şi cum ar fi fost ofertă", a spus Florin Dănescu.

El a menţionat că datele referitoare la amânarea plăţii ratelor includ atât soluţiile individuale ale băncilor, cât şi cele realizate în baza ordonanţei OUG 37/2020.

Potrivit acestuia, ARB nu are date referitoare la cererile respinse.

"Este evident ca decizia de amânare a ratelor este la clienţi. Dacă aceştia declară că sunt afectaţi direct sau indirect de Covid-19 şi completează corect solicitarea de amânare a ratelor nu pot primi decât un singur răspuns - aprobarea", a mai spus Florin Dănescu.

Băncile din România au soluţionat peste 65% (175.000) din cele aproximativ 270.000 de solicitări primite de la clienţii persoane fizice şi juridice pentru suspendarea obligaţiilor de plată lunare din contractele de credit încheiate cu acestea, restul solicitărilor fiind în curs de procesare, a anunţat, vineri, Asociaţia Română a Băncilor (ARB). AGERPRES/(AS - autor: George Bănciulea, editor: Oana Tilică, editor online: Simona Aruştei)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.