Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Operatorul aerian Wizz Air a anunţat, sâmbătă, că este pregătit să-şi redeschidă baza de la Timişoara începând cu data de 1 mai 2020, dar reluarea operaţiunilor de zbor depinde de decizia autorităţilor de a elimina sau prelungi actualele restricţii de zbor către şi dinspre România.

"Dacă se vor păstra restricţiile, redeschiderea bazei va fi amânată", precizează compania, într-un comunicat de presă transmis AGERPRES.

Compania menţionează faptul că, începând din luna mai a acestui an, dacă nu vor exista noi restricţii, zborurile ar putea fi reluate pe ruta dinspre Timişoara spre Bruxelles Charleroi (Belgia), Paris Beauvais (Franţa), Barcelona El Prat (Spania), Dortmund, Frankfurt Hahn (Germania), Roma Ciampino (Italia), Londra Luton (Marea Britanie).

Potrivit sursei citate, pentru a ajuta pasagerii şi echipajul să călătorească în siguranţă şi fără griji, Wizz Air a introdus mai multe măsuri suplimentare de securitate pentru a susţine distanţarea socială pe parcursul îmbarcării şi un nivel crescut de curăţenie la bord.

Astfel, ca parte din măsurile de a proteja sănătatea pasagerilor şi echipajului, călătorii ar trebui să efectueze check-in-ul şi orice achiziţie de servicii online, cum ar fi plata pentru bagaje adiţionale, pentru a reduce orice interacţiune care nu este esenţială la aeroport.

În plus, echipajul de cabină va purta măşti şi mănuşi pe toată durata zborului şi va distribui şerveţele de igienizare fiecărui pasager. Totodată, cumpărăturile la bord sunt permise şi se recomandă ca plata acestora să se realizeze prin mijloace contactless pentru a reduce la minimum contactul fizic.

"Wizz Air va continua procedura sa strictă de curăţenie zilnică, întreaga aeronavă fiind dezinfectată peste noapte conform recomandărilor în vigoare", notează operatorul aerian.

Wizz Air, cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa Centrală şi de Est, operează o flotă de 121 de aeronave Airbus A320 şi A321, una dintre cele mai tinere flote din lume şi oferă mai mult de 710 rute din 25 de baze, ce asigură conexiunea între 154 de destinaţii din 45 de ţări.

În ultimele 12 luni, un număr de 40 de milioane de pasageri au ales să călătorească cu avioanele operate de Wizz Air. AGERPRES/(AS - editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.