Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Impactul bugetar al ajutorului acordat de stat pentru plata şomajului tehnic este de patru miliarde de lei şi scenariul ajunge până la un milion de contracte, însă acesta a fost calculat doar pe perioada decretului privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, a declarat, sâmbătă după amiaza, ministrul Muncii, Violeta Alexandru.

"Noi am pregătit un scenariu care merge până la un milion de contracte şi impactul bugetar comunicat de Finanţe este de patru miliarde de lei, dar vom avea în vedere evaluări periodice în funcţie de numărul de solicitări pe care le primim. Impactul a fost făcut pe perioada decretului. Noi vorbim de această măsură în relaţie cu decretul pe care domnul preşedinte (Klaus Iohannis - n. r.) l-a emis. Ministerul de Finanţe face împreună cu noi simulări şi le vom comunica la momentul oportun în funcţie de evoluţia lucrurilor", a afirmat Violeta Alexandru, la Digi 24.

Potrivit şefului de la Muncă, această sumă este acoperită de Ministerul Finanţelor, iar o parte din aceste cheltuieli vor fi recuperate de la Comisia Europeană.

"Ministerul Finanţelor acoperă această sumă. În paralel, noi facem eforturi prin Ministerul Fondurilor Europene, lucrăm în echipă, pentru ca o parte din aceste cheltuieli să poată fi ulterior recuperată de statul român, prezentat un deviz pentru Comisia Europeană în vederea rambursării sumelor. Acest lucru nu are legătură cu fondurile pe care le acordăm angajatorilor. Este o procedură internă a Guvernului român în relaţie cu Comisia Europeană", a menţionat ea.

Violeta Alexandru a adăugat că plăţile către angajatori pentru susţinerea şomajului tehnic vor putea începe în aprilie.

"Noi ne aşteptăm ca de la începutul lunii aprilie angajatorii care deja au înscris persoanele cărora le vom acorda şomaj tehnic prin procedura pusă la punct de guvern să înainteze cererea însoţită de declaraţia pe propria răspundere şi să putem începe efectuarea plăţilor imediat", a spus ministrul. AGERPRES/(AS - editor: Oana Tilică, editor online: Alexandru Cojocaru)



 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.