Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Electrica Furnizare, compania de furnizare a energiei electrice şi gazelor naturale din cadrul Grupului Electrica, a decis să prelungească suspendarea temporară a activităţilor care presupun interacţiunea directă cu clienţii, în concordanţă cu măsurile adoptate de autorităţi, pe toată durata menţinerii stării de urgenţă, conform unui comunicat remis, vineri, AGERPRES.

"Pentru limitarea răspândirii virusului COVID-19 (coronavirus) în comunităţile unde ne desfăşurăm activitatea, în toate centrele de relaţii cu clienţii din arealul SFEE Transilvania Sud, SFEE Transilvania Nord, SFEE Muntenia Nord, inclusiv punctele de lucru din Bucureşti, Iaşi şi Tulcea, a fost prelungită suspendarea temporară a activităţii pe toată durata menţinerii stării de urgenţă", se menţionează în comunicat.

Electrica Furnizare le reaminteşte clienţilor că pot utiliza următoarele canale alternative de comunicare, precum portalul şi aplicaţia mobilă MyElectrica. Contul de client MyElectrica face posibilă gestionarea relaţiei cu Electrica Furnizare de la distanţă, oferind utilizatorului acces la: factura în format electronic; transmiterea indexului prin autocitire; plata online a facturilor; vizualizarea istoricului facturilor; vizualizarea graficului de consum; evidenţa plăţilor la zi.

De asemenea, pot fi utilizate liniile telefonice dedicate, atât cea dedicată comunicării indexului autocitit (0800 800 048, Telverde, apel gratuit, non-stop), cât şi linia de Call-center pentru informaţii comerciale (0244 406 006, apel taxabil, tarif normal, de luni până vineri, între orele 8:00 - 20:00).

Clienţii pot apela şi la varianta formularului de contact online. Pentru încheierea unui contract de furnizare sau pentru obţinerea de informaţii care privesc contractul, facturile emise, plăţile efectuate, termenele de plată, metodele de facturare, tarifele ori echipamentele de măsurare a energiei electrice, Electrica Furnizare pune la dispoziţia clienţilor săi formularul de contact online, care poate fi accesat la https://www.electricafurnizare.ro/asistenta/knowledge-base/contactati-ne-in-scris/

Pentru solicitarea sau transmiterea oricăror informaţii de natură comercială, clienţii pot contacta furnizorul şi prin intermediul adreselor de e-mail: clienti.mn@electricafurnizare.ro, clienti.ts@electricafurnizare.ro sau clienti.tn@electricafurnizare.ro.

Achitarea facturilor de energie electrică sau gaze naturale poate fi efectuată prin utilizarea modalităţilor alternative de plată: MyElectrica, ATM-uri, terminale de plată, internet banking, virament bancar, agenţiile şi sucursalele băncilor, punctele de plată Paypoint, Payzone, centrele de plată un-doi ale Mobile Distribution, staţiile OMV/magazinele Orange, serviciul Westaco Express.

Cu o tradiţie de peste 120 de ani, Electrica Furnizare, filiala de furnizare energie electrică şi gaz a Grupului Electrica, oferă serviciile sale la un număr de aproximativ 3,5 milioane de consumatori finali, atât în regim de ultimă instanţă, cât şi pe piaţa concurenţială. Societatea deţine licenţă pentru desfăşurarea activităţii de furnizare energie electrică şi gaze naturale pe întreg teritoriul ţării. AGERPRES/(AS - autor: Nicoleta Gherasi, editor: Oana Tilică, editor online: Gabriela Badea)

 

Foto: (c) www.electricafurnizare.ro

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.