Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Supermarketurile şi hypermarketurile din Capitală erau ticsite de clienţi, joi, încă de la primele ore ale dimineţii, însă în unele lanţuri comerciale, prin rafturile de la majoritatea raioanelor "bătea vântul". Explicaţia angajaţilor a fost că momentan "maşina de marfă nu a ajuns". Cu toate acestea, se mai găsea câte ceva de pus în coşul de cumpărături: de la săpunuri şi pastă de dinţi până la brânză camembert. Altfel, gelurile dezinfectante şi spirtul sunt printre produsele care de ceva vreme sunt scumpe la vedere.

*** La Lidl, rafturi goale şi asigurări că marfa e pe drum
La unul dintre magazinele Lidl, situat în Sectorul 3, la 7:30 trecute fix, parcarea era plină aproape trei sferturi. Într-o zi obişnuită la aceeaşi oră, abia dacă numărai pe degetele de la o mână autoturismele clienţilor. Înăuntru, mulţimea de cumpărători privea neputincioasă la rafturile din zona de legume-fructe, unde lipseau cu desăvârşire produse din coşul zilnic. Doar câteva roşii cherry supravieţuiseră de cu seară. În rest, salatele de toate felurile, cartofii, ceapa, roşiile vrac, ridichiile şi alte produse din gamă nu existau.

Urmele cumpărăturilor nebune se vedeau şi câţiva metri mai încolo, pe raionul de mezeluri, lactate şi brânzeturi. Imaginea dezolantă a rafturilor goale era accentuată şi de câte o cutie de brânză tartinabilă, smotocită şi aruncată la întâmplare... Brânza telemea marcă proprie la cutie, care altădată zăcea cu lunile pe rafturi, din motivul preţului de 28,99 de lei, era în această dimineaţă istorie... Sectorul în care este expus acest produs a mai arătat la fel doar când Lidl îl scotea pe ofertă, undeva la 18,99 de lei.

Alte produse care lipseau din magazin erau iaurturile, laptele bătut, kefirul, laptele de consum. În acelaşi timp, frigiderele cu produse congelate erau goale în proporţie de 95%, doar sortimentul de îngheţată era suficient. În rest, au mai fost golite rafturile de săpunuri, geluri de duş, balsam de rufe, pastă de dinţi, apă de gură şi.... tampoane.

În zona produselor din carne, erau slabe şanse să mai prinzi măcar o caserolă cu nişte aripioare de pui. O situaţie similară se înregistra şi pe culoarul de ulei, mălai şi făină, unde rafturile erau goale, iar căruţurile de cumpărături se aşezau ticsite şi îngrămădite la cozile formate la aproape toate casele supermarketului.

Un cuplu de pensionari alimenta de zor coşul de cumpărături, iar soţia încerca, cumva, să-şi încurajeze soţul în acest demers: "Hai, mai pune acolo în coş, că dacă ne închid ăştia în casă, ca porcii, să avem ce mânca!". De altfel, majoritatea clienţilor prezenţi în forfota de dimineaţă de la Lidl erau persoane în vârstă.

Întrebaţi despre situaţia de fapt, angajaţii supermarketului au ridicat din umeri neputincioşi: "încă nu a sosit tirul, marfa este încă pe drum".


*** Furnicarul şi stocurile de produse din Auchan Titan
La un alt magazin, de data aceasta din lanţul de retail Auchan, situaţia părea că se prezintă mai bine. Joi, după ora 8:00, la câteva minute de la deschidere, de asemenea, foarte multă lume. Singura zonă în care nu era expus la vânzare niciun produs era cea de carne. Ulterior, angajaţii magazinului au "populat" frigiderele cu marfă.


Daniel Badea/ AGERPRES



Aprovizionare bună era şi la raioanele în care se vindea zahăr, făină, mălai, condimente, paste de tomate, lactate, conserve, legume, fructe, sucuri, apă. Unul dintre produsele care lipsea, însă, cu desăvârşire era tot spirtul medicinal. În schimb, erau la discreţie toate produsele pentru dezinfectarea mâinilor, suprafeţelor de mobilă, pardoselilor, băilor etc.

Un pic depăşite de situaţie, câteva angajate care aranjau marfa pe unul dintre raioane se gândeau cu groază ce zi de joi vor avea. "Închipuie-ţi dacă acum e aşa, cum va fi până diseară!", i se adresă una dintre fete unei alte colege.

*** La Mega Image în Ilfov rafturile goale i-a luat în surprindere şi pe angajaţi
Efectele recent declaratei pandemii de COVID-19 îşi arată colţii şi în alte magazine de retail alimentar.
Într-un magazin Mega Image situat într-un oraş din apropierea Bucureştiului, rafturile relativ goale i-au luat prin surprindere chiar şi pe angajaţii care au schimbat tura joi dimineaţa.

În jurul orei 9:00, lipseau de pe rafturi produse de bază precum zahăr, făină, ulei sau pâine. Nu au fost, însă, consemnate creşteri de preţuri, iar angajaţii retailerului aprovizionau rafturile cu marfă.

*** Situaţie bună a stocurilor la un Profi City din sectorul 3
La unul dintre magazinele din reţeaua Profi, situat pe Bulevardul 1 Decembrie 1918 din Capitală, stocurile de produse erau bune spre foarte bune. În sortiment se mai găsea inclusiv spirt medicinal Mona la 500 ml, la un preţ de 6,15 lei.

Foarte mici deficienţe de stoc erau înregistrate la câteva sortimente aflate în promoţie, dar care puteau fi înlocuite cu alte produse similare vândute la tarife ceva mai mari. De asemenea, nu lipseau de pe rafturi conservele, legumele, fructele, apa plată şi apa minerală, produsele congelate, lactatele, ouăle, mălaiul, făina, zahărul şi pâine în diverse sortimente.

Magazinul informează, prin afişe postate la intrare, măsurile care trebuie luate pentru prevenirea infecţiei cu COVID-19 şi îşi anunţă clienţii că amplasamentul este dezinfectat în fiecare oră.

Daniel Badea/ AGERPRES



Context
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a anunţat, miercuri, că epidemia de Covid-19 este o 'pandemie'. "OMS a evaluat acest focar 24 de ore din 24 şi suntem profund îngrijoraţi atât de nivelurile alarmante de răspândire şi de gravitate, cât şi de nivelurile alarmante de inacţiune", a afirmat directorul OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, citat de DPA.

În pofida declarării unei pandemii, care în mod obişnuit este înţeleasă ca un focar greu de controlat care se răspândeşte pe plan internaţional, Tedros subliniază că este încă posibil să se reducă numărul de noi infecţii cu măsuri ferme de politică de sănătate. ''Toate ţările pot schimba cursul acestei pandemii', a adăugat directorul OMS.

Totalul cazurilor a ajuns la peste 126.000 în 120 de ţări, cu 4.630 de decese.

Potrivit Grupului de Comunicare Strategică, până joi, la nivel naţional, au fost confirmate 48 de cazuri de cetăţeni infectaţi cu virusul COVID - 19 (coronavirus), dintre care şase au fost declaraţi vindecaţi şi au fost externaţi.

Pe teritoriul României, în carantină instituţionalizată, sunt 1.450 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID - 19, iar alte 12.878 de persoane sunt în izolare la domiciliu şi sub monitorizare medicală.

Pe de altă parte, autorităţile transmit că informaţiile vehiculate prin intermediul reţelelor sociale, potrivit cărora Municipiul Bucureşti s-ar închide sau ar intra în carantină, sunt false.

"Nu există nicio discuţie despre "închiderea/carantinarea" Capitalei sau a vreunui oraş din România. De asemenea, rugăm cetăţenii să dea dovadă de responsabilitate şi să nu răspândească pe reţelele de socializare, sau pe alte canale, informaţii care nu provin din surse oficiale", menţionează sursa citată.

În acest context, datele oficiale arată că, până în prezent, au fost înregistrate 21 de dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal şi două dosare penale înregistrate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de comunicarea de informaţii false, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 404 Cod Penal. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ada Vîlceanu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.