Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

România a făcut progrese limitate cu recomandările specifice de ţară din 2019, în condiţiile în care progresele substanţiale din sectoarele financiar şi bancar au fost contracarate de lipsa progreselor cu privire la cadrul fiscal, sistemul public de pensii, venitul minim de incluziune, predictibilitatea procesului de luare a deciziilor şi guvernanţa companiilor de stat, se arată în raportul de ţară publicat miercuri de Comisia Europeană.

Potrivit acestui document, România a făcut progrese substanţiale cu privire la protejarea stabilităţii financiare şi a solidităţii sectorului bancar şi unele progrese cu privire la asigurarea viabilităţii pe termen lung a celui de-al doilea pilon de pensii precum şi cu privire la implementarea unei strategii naţionale de achiziţii publice.

De asemenea, Executivul comunitar susţine că România a făcut progrese imitate în domeniile conformării la plată şi colectării taxelor, îmbunătăţirii calităţii şi incluziunii educaţiei, creşterii calităţii şi acoperirii serviciilor sociale, îmbunătăţirii dialogului social, elaborării unui mecanism de stabilire a salariului mini bazat pe criterii obiective, îmbunătăţirii accesului şi raportului cost-eficienţă al sistemului de sănătate, concentrării investiţiilor pe zonele cheie şi pregătirii proiectelor de investiţii publice.

În schimb, România nu a făcut niciun progres cu privire la implementarea cadrului fiscal naţional, asigurarea stabilităţii sistemului public de pensii, finalizarea reformei venitului minim de incluziunea, îmbunătăţirea predictibilităţii procesului de luare a deciziilor şi îmbunătăţirea guvernanţei companiilor de stat, susţine Comisia Europeană.

Potrivit Executivului comunitar, de la debutul semestrului european, în 2011, 47% din toate recomandările specifice de ţară adresate României au înregistrat cel puţin "unele progrese", în timp ce 53% au înregistrat progrese "limitate" sau chiar "niciun progres".

"Pe ansamblu, România a făcut progrese în implementarea recomandările specifice de ţară începând din 2013. Chiar dacă eforturi au fost făcute în mai multe domenii, acţiunile sunt lente iar ţara trebuie să se străduiască să atingă rezultate tangibile cu implementarea reformelor", susţine Comisia Europeană.

Comisia Europeană (CE) a publicat miercuri cele 27 de rapoarte de ţară din analiza "Semestrul european - pachetul de iarnă: evaluarea progreselor înregistrate de statele membre în ceea ce priveşte îndeplinirea priorităţilor economice şi sociale". AGERPRES/ (AS-autor: Constantin Balaban, editor: Andreea Marinescu, editor online: Irina Giurgiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.