Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Monitorizarea reziduurilor de pesticide din legume, fructe şi cereale din producţia internă, realizată la laboratoarele de specialitate din Bucureşti şi Mureş, a identificat anul trecut reziduuri cu valori mai mari decât limitele maxime admise într-o singură probă de tomate din 675 analizate, roşiile fiind retrase de la comercializare, informează Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

Conform ultimului Raport privind Planul Naţional de Monitorizare a Reziduurilor de Pesticide din Fructe, Legume şi Cereale, în anul 2019, la Laboratorul pentru Controlul Reziduurilor de Pesticide în Plante şi Produse Vegetale din Bucureşti s-au analizat 419 probe de tomate (412 probe tomate din cadrul Programului guvernamental de sprijin pentru tomate în spaţii protejate), din care în 227 probe (54%) nu au fost găsite reziduuri de pesticide, în 192 probe (46%) valorile reziduurilor au fost mai mici decât limitele maxime admise stabilite prin Regulamentul (CE) nr. 396 din 2005 şi nu au prezentat nici un risc pentru sănătatea consumatorilor, iar într-o singură probă de tomate s-au identificat reziduuri cu valori mai mari decât limitele maxime admise, aceste tomate fiind retrase de la comercializare şi luându-se toate măsurile prevăzute de legislaţie.

De asemenea, în cadrul Laboratorului Regional pentru Controlul Reziduurilor de Pesticide în Plante şi Produse Vegetale Mureş, în anul 2019, au fost analizate 256 probe de tomate, din care în 175 probe (68,36%) nu au fost găsite reziduuri de pesticide, iar în 81 probe (31,64%) valorile reziduurilor au fost mai mici decât limitele maxime admise stabilite prin regulament şi nu au prezentat niciun risc pentru sănătatea consumatorilor.

"În anul 2020, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale va continua programul de susţinere a tomatelor în spaţii protejate, iar pentru a creşte şi mai mult încrederea consumatorului în produsele provenite de la producătorii autohtoni a fost introdusă obligativitatea depunerii de către beneficiari la direcţiile pentru agricultură judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, a copiei Registrului de evidenţă a tratamentelor cu produse de protecţie a plantelor, completat la zi şi verificat de Oficiul Fitosanitar Judeţean din cadrul Autorităţii Naţionale Fitosanitare", se arată în comunicatul instituţiei.

Autoritatea Naţională Fitosanitară se va implica prin acţiuni de instruire cu privire la respectarea modului de utilizare a produselor de protecţie a plantelor în tratamentele fitosanitare, va verifica registrele de evidenţă a tratamentelor cu produse de protecţie a plantelor şi va monitoriza în continuare reziduurile de pesticide din legume, fructe şi cereale.

MADR a anunţat vineri că "Ajutorul de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a produsului tomate în spaţii protejate" continuă şi în anul 2020, termenul limită de înscriere în program fiind de 15 aprilie 2020, iar cel de valorificare a producţiei, 15 iunie 2020, inclusiv.

În plus, pentru a avea siguranţa că tomatele ce vor fi oferite populaţiei vor avea o calitate cât mai bună, beneficiarii trebuie să deţină un registru de evidenţă a tratamentelor de protecţie a plantelor, ce va fi verificat de către inspectorii Autorităţii Naţionale Fitosanitare.

Reprezentanţii Direcţiilor pentru Agricultură Judeţene efectuează verificări la începutul rodirii şi înainte de începerea recoltării în vederea evaluării producţiei.

Bugetul total al programului pentru Ciclul I este de aproximativ 40 milioane euro, iar beneficiarii trebuie să valorifice o cantitate de 3 tone/1.000 mp.

Principalele modificări pentru anul 2020 au avut în vedere îmbunătăţirea programului, astfel încât consumatorii să beneficieze de tomate de calitate din producţia autohtonă.

Ca element de noutate, în anul 2020, verificarea preliminară a dosarelor şi instruirea fermierilor privind respectarea normelor de utilizare a produselor de protecţia plantelor se va realiza de către reprezentanţii Direcţiilor pentru Agricultură judeţene şi respectiv, de către inspectorii Autorităţii Naţionale Fitosanitare, la Primăria localităţii respective.

Măsura va fi luată în special pentru cele câteva judeţe unde sunt foarte mulţi beneficiari şi pentru a veni în sprijinul fermierilor. AGERPRES/(AS - editor: Mariana Nica, editor online: Alexandru Cojocaru)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.