Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Peste 15.000 poliţe de răspundere civilă auto (RCA) în vigoare au fost încheiate de firme radiate de la Registrul Comerţului, arată o analiză realizată de către specialiştii Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR).

"O posibilă cauză o reprezintă neîndeplinirea de către proprietarii/deţinătorii reali ai vehiculelor asigurate a obligaţiei legale de transcriere a acestora pe numele lor. Un alt motiv este neîndeplinirea obligaţiilor legale de notificare a propriilor asigurători RCA privind schimbarea dreptului de proprietate, de către persoane care înstrăinează vehicule", explică reprezentanţii BAAR, într-un comunicat transmis vineri AGERPRES.

Conform analizei citate, din totalul celor mai mult de 15.000 de asigurări RCA în vigoare încheiate de firme radiate de la Registrul Comerţului, la data de 20 noiembrie 2019, în 6.653 de cazuri asiguraţii aveau calitatea de proprietar, iar în 8.843 pe cea de utilizator. Până la data respectivă, se înregistrase un număr de 88 de daune.

În viziunea specialiştilor BAAR, printre efectele nerespectării obligaţiilor legale se află: facilitarea evaziunii prin neplata impozitului pe mijloacele de transport de către adevăraţii proprietari, dificultăţi în stabilirea dreptului la despăgubire al persoanei prejudiciate în baza unei poliţe RCA emise pentru un vehicul al cărui deţinător real nu este cel din poliţa de asigurare şi actele vehiculului, dificultăţi în identificarea adevăratului deţinător al vehiculului supus obligaţiei de asigurare, dificultăţi în efectuarea regresului împotriva persoanelor vinovate în anumite cazuri prevăzute de lege, respectiv aplicarea de malus unor persoane care nu mai sunt deţinătoarele de drept ale vehiculelor implicate în accidente în cazurile în care aceste persoane încheie asigurări RCA pentru alte vehicule dobândite ulterior, precum şi îngreunarea identificării persoanelor care săvârşesc infracţiuni sau contravenţii cu privire la circulaţia pe drumurile publice sau în timpul comiterii altor infracţiuni săvârşite cu intenţie în scopul tragerii lor la răspundere conform legii.

BAAR este o asociaţie profesională, de drept privat, independentă şi autonomă a tuturor societăţilor de asigurare, indiferent de forma de organizare şi de statut. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Gabriela Badea) 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.