COD GALBEN: 04-08-2020 ora 10 Intre 04 august, ora 16:00 – 05 august, ora 12:00 se va semnala instabilitate atmosferică temporar accentuată in conform textului și hărții;

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ordonanţa de Urgenţă aprobată marţi de Guvern privind reorganizarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) va determina dispariţia inspectorilor antifraudă, potrivit unui comunicat al Sindicatului Naţional Meridian, remis, miercuri, AGERPRES.

Cele mai importante schimbări aduse la nivelul Fiscului se referă la reducerea numărului de vicepreşedinţi de la 4 la 3 şi transformarea funcţiei publice specifice de inspector antifraudă în funcţie publică generală. Dacă diminuarea numărului de vicepreşedinţi are că obiectiv conducerea unitară a activităţii de control a Fiscului, transformarea funcţiilor din cadrul Antifraudei are drept scop declarat acoperirea deficitului de personal existent, prin crearea posibilităţii redistribuirii acestuia între structurile ANAF, spun sindicatele.

"Trebuie precizat totuşi că eliminarea funcţiei de inspector antifraudă va duce la o generalizare a organizării pe posturi a personalului Fiscului, o uniformizare a acestora şi deşi se declara că se încurajează specializarea angajaţilor, prin dispariţia acestei funcţii are loc exact contrariul. Este de menţionat că deficitul de personal existent la Direcţia Antifraudă are drept cauză principală faptul că nu s-au organizat concursuri de ocupare a posturilor vacanţe de mai mulţi ani de zile, de altfel un fenomen generalizat la nivelul întregului ANAF. De asemenea dispariţia funcţiei de inspector antifraudă va face ca, pe viitor, numărul acestora să scadă şi mai mult, deoarece prin eliminarea statutului specific existent va continuă, într-un ritm şi mai alert, migrarea acestora către alte direcţii şi servicii din cadrul ANAF, având în vedere că salariile sunt aceleaşi", se arată în comunicat.

Potrivit sindicaliştilor, prevederile cuprinse în acest act normativ vor duce în final nu la reducerea ci la creşterea costului colectării resurselor la bugetul de stat, ca urmare a faptului că schema de personal de la Antifraudă se va încărca şi cu personal contractual, nu vor fi numai funcţionari publici ca şi până acum, în condiţiile în care aceştia nu pot desfăşura acţiuni de control, ci se vor ocupa doar de alte activităţi complementare acestora.

De asemenea, trebuie remarcată şi lipsa transparenţei din cadrul procesului legislativ, având în vedere că proiectul de act normativ a fost adus la cunoştinţă tuturor cu numai o zi înainte de a fi adoptat, încălcându-se astfel prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparenţă decizională în administraţia publică.

Deşi obiectivul declarat al ANAF este să fie o instituţie eficientă şi transparenţă, acest act normativ nu aduce nimic nou în acest sens şi nici la implementarea unor măsuri cum ar fi digitalizarea activităţii, reformarea managementului sau reproiectarea proceselor în cadrul instituţiei, reorganizarea actuală accentuând de fapt şi mai mult aspectele negative existente deja, au menţionat sindicatele. AGERPRES/(AS - autor: Florentina Cernat, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.