COD GALBEN: 20-06-2025 ora 11 Intre 11:00 si 17:00 se va semnala local, intensificări ale vântului cu viteze la rafală de 50...70 km/h. in Zona joasă a județului Mehedinţi , respectiv zona localităților;

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru, a cerut Casei Naţionale de Pensii Publice, Inspecţiei Muncii şi Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială să prezinte o situaţie a condiţiilor de depozitare a documentelor, în urma mediatizării unor imagini făcute publice de un cetăţean din Constanţa, trimis să îşi caute singur documentele în sediul unei instituţii.

Conform unui comunicat remis AGERPRES, ministrul consideră că, dincolo de lipsurile materiale sau de condiţiile existente, lucrurile ar putea arată altfel dacă ar exista mai mult interes din partea angajaţilor.

"Nu avem condiţii potrivite, nu avem resurse să facem investiţii, dar totuşi nu ne putem bate joc de nişte documente, pentru orice scop au fost ele depuse de către cetăţeni la instituţiile publice. Există o limită, chiar şi în condiţii în care nu dispui de spaţii potrivite, sub care nu poţi permite abandonarea de documente. Eşti dator să cauţi soluţii. Un geam, o curăţenie poţi face, indiferent de cât de limitate sunt resursele pentru instituţiile publice care lucrează cu publicul respectiv şi deţin arhive de documente. Regret situaţia în care un cetăţean din Constanţa a fost trimis să îşi caute singur documente în arhiva care arăta într-o stare deplorabilă, o stare care merge dincolo de necesităţile de investiţii", a declarat ministrul Violeta Alexandru.

Potrivit MMPS, clădirea filmată este o anexă a sediului principal al Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Constanţa, în care şi Casa de pensii deţine un spaţiu în care a depozitat dosarele pasive ale beneficiarilor decedaţi.AGERPRES/(AS-editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Ada Vîlceanu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.