COD GALBEN: 28-05-2025 ora 10 Intre 29 mai, ora 03 – 29 mai, ora 23Fenomene vizate se va semnala 29 mai, ora 03 – 29 mai, ora 23Fenomene vizate

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Un număr de 759.466 de fermieri au fost autorizaţi pentru efectuarea plăţilor regulare aferente anului de cerere 2019, cu suma totală de 690,98 milioane de euro, începând cu data de data de 2 decembrie şi până în prezent, informează vineri Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).

Numărul de 759.466 fermieri reprezintă 90% din numărul fermierilor eligibili la plata regulară.

Din suma totală de aproape 691 milioane de euro, 598,32 milioane euro provin din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), 77,30 milioane euro din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) şi 15,36 milioane euro cofinanţare de la Bugetul Naţional, se menţionează în comunicatul APIA.

De asemenea, APIA precizează că au fost stabilite cuantumurile aferente Ajutoarelor Naţionale Tranzitorii (ANT) în sectoarele vegetal şi zootehnic, pentru anul de cerere 2019, valoarea totală a plafonului fiind de 246,23 milioane de euro. Această sumă se asigură de la bugetul de stat, prin Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

Astfel, ajutorul acordat fermierilor din bugetul naţional pentru culturile amplasate pe teren arabil în anul de cerere 2019 este stabilit la 13,3202 euro/hectar, plafonul total alocat acestui sprijin - Ajutorul Naţional Tranzitoriu (ANT1) - fiind de aproximativ 93,83 de milioane de euro.

Cea mai mare sumă în sectorul vegetal se va acorda culturii de tutun - ANT4 - 1.569,44 euro/ha, urmată de hamei - ANT5 - 400,25 euro/ha, sfeclă de zahăr - ANT6 - 73,82 euro/ha, iar culturii de cânepă pentru fibră (ANT 3) se alocă 8,95 euro/ha. ANT 2 alocat culturii de in a fost eliminat pentru că nu au fost solicitări. Cuantumurile au fost stabilite în urma raportării plafoanelor alocate la suprafeţele eligibile.

De asemenea, în sectorul zootehnic, pentru ANT 8 - Schema decuplată de producţie, specia bovine - sector carne, cuantumul este de 69,11 euro/cap, iar suma totală alocată de 85,63 milioane de euro, pentru ANT7 - Schema decuplată de producţie, specia bovine - sector lapte, de 17,72 euro/tonă (20,37 milioane euro în total), iar pentru ANT 9 - schema cuplată de producţie, speciile ovine/caprine - 4,71 euro/cap, respectiv 42,97 milioane de euro.

Plăţile pentru Ajutoarele Naţionale Tranzitorii în sectorul vegetal şi zootehnic se fac în lei, la cursul de schimb de 4,7496 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 30 septembrie 2019 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene din 1 octombrie 2019.

Potrivit sursei citate, în perioada 16 octombrie - 29 noiembrie 2019, au fost autorizate plăţi în avans aferente campaniei 2019 în sumă de 1,319 miliarde euro, reprezentând cea mai mare sumă autorizată la plata în avans începând cu campania 2009, anul în care a fost acordată pentru prima data plata în avans. AGERPRES/(AS - autor: Mariana Nica, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.