Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Oros, a avut marţi o întrevedere cu ambasadorul Republicii Franceze la Bucureşti, Michele Ramis, în cadrul căreia cei doi oficiali au discutat despre poziţionarea celor două state în raport cu viitoarea Politică Agricolă Comună şi despre actualizarea cooperării bilaterale în cadrul parteneriatului strategic între Franţa şi România, cu o atenţie deosebită pentru sectorul zootehnic, cu accent pe sectorul bovin şi cel ovin.

Potrivit unui comunicat al ministerului de resort, cele două părţi au abordat în cadrul întâlnirii şi măsurile de mediu şi climă, fermele de familie, stimularea asocierii, învăţământul agricol şi cercetarea, convergenţa plăţilor directe, invitarea României de a se alătura iniţiativei lansate de Franţa "4 pe 1.000: sol pentru securitate alimentară şi climat" şi stadiul la care se regăseşte România faţă de această iniţiativă.

Ministrul Agriculturii a subliniat că, în viitorul Program Naţional Strategic, fondurile din Pilonul II (dezvoltare rurală) vor fi direcţionate pentru consolidarea fermelor de familie şi pentru transformarea fermelor de subzistenţă în ferme comerciale.

"Am iniţiat un proces de întâlniri cu ţările din sud-estul Europei, cu o specificitate similară României, pentru a avea o abordare comună cu privire la acest subiect în viitoarea Politică Agricolă Comună. Referitor la problema plafonării, România consideră că fiecare stat membru ar trebui să fixeze nivelul acesteia, în funcţie de particularităţile întâlnite", a declarat Adrian Oros.

De asemenea, ministrul Agriculturii a precizat că doreşte accelerarea procesului de convergenţă, astfel încât să fie reduse decalajele dintre fermierii români şi cei din alte state membre în privinţa nivelului plăţilor directe.

Adrian Oros a menţionat că modelul francez al fermelor de familie reprezintă o sursă de inspiraţie pentru România, problema menţinerii oamenilor în mediul rural şi a atragerii populaţiei tinere către sat fiind tratată cu maximă seriozitate în contextul îmbătrânirii populaţiei care lucrează în agricultură, se mai spune în comunicatul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. AGERPRES/(AS - autor: George Coman, editor: Oana Tilică, editor online: Ada Vîlceanu)

 

Sursa foto: Service économique de Bucarest/Facebook.com

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.