Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, a declarat, miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, că ar renunţa la pensie dacă se aprobă legislaţia care interzice cumulul pensiei cu salariul de la stat.


"Nu pot să am un comentariu şi sper că aceasta este ultima dumneavoastră întrebare pentru că ştiţi o să faceţi caz din el. Singurul nume care s-a citat la cumul de pensie cu salariu a fost numele Isărescu ca şi cum... Eu vă anunţ că anul acesta mă îndrept spre 50 de ani de activitate neîntreruptă în câmpia muncii, cum se zicea înainte de '89, 50 de ani activitate neîntreruptă şi dacă luaţi toate concediile medicale nu cred că depăşesc două luni. Asta a fost viaţa mea. Nu am niciun fel de discuţie. Am fost numit de Parlament. Dacă legea va trece aşa renunţ la pensie, bineînţeles. Mai ales că anul acesta uitaţi, avem 140 de ani", a spus Mugur Isărescu.

Parlamentul a numit noul Consiliul de Administraţie al BNR la începutul lunii iulie, iar Mugur Isărescu a primit un nou mandat de guvernator al băncii centrale.

Mandatul noului Consiliu de Administraţie al Băncii Naţionale a României a intrat în vigoare la 11 octombrie 2019, pentru o perioadă de 5 ani, conform Hotărârii nr. 19 din 3 iulie 2019 a Parlamentului României, potrivit BNR. AGERPRES/(AS - autor: George Bănciulea, editor: Nicoleta Gherasi, imagine: Alfred Schupler, redactor video: Marilena Gheorghiță, montaj: Andrei Cârlan, editor online: Anda Badea)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.