Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

CFR Călători ieftineşte biletele cu ponderi între 15% şi 35% în weekend, astfel că o călătorie Bucureşti-Braşov va ajunge să coste 16,66 lei cu un tren Regio Expres, potrivit unui comunicat al operatorului feroviar, remis, vineri, AGERPRES.

"Pentru fiecare sfârşit de săptămână, biletul de weekend oferă posibilitatea de a călători cu reduceri de la 15% până la 35% pe orice rută tur-retur, cu orice tip de tren, la clasa 1 sau clasa a 2-a (vagon clasă sau cuşetă), în funcţie de numărul weekend-urilor alese dintr-o lună (2, 3 sau 4)", spun reprezentanţi CFR Călători.

De exemplu, o călătorie între Bucureşti şi Braşov va costa 32,95 lei pe sens, în loc de 48,6 lei, cât ar fi tariful standard la trenul Interregio. Preţul pentru un tren Regio Expres pe această rută va fi 16,6 lei, în loc de 25 lei.

Pe ruta Bucureşti-Predeal, un bilet va costa 27,04 lei pe Interregio şi 12,9 lei la Regio Expres.

Călătorii care pleacă din Braşov spre Miercurea Ciuc vor plăti 20,8 lei la Interregio, iar biletul între Suceava şi Vatra Dornei Băi va costa 23,92 lei, tot cu tren Interregio.

Toate preţurile menţionate includ şi tariful de rezervare a locului, în valoare de 3,90 lei la tren Interregio şi 1 leu la tren Regio Expres. La această ofertă, procurarea tichetului de rezervare a locului la vagoanele de clasa 1 şi a 2-a este opţională.

Achiziţionarea biletului de weekend se poate face numai de la casele de bilete din gări şi de la agenţiile de voiaj CFR.

Societatea de Transport Feroviar de Călători CFR Călători S.A. este operatorul naţional feroviar de pasageri care efectuează transportul public de călători pe calea ferată. AGERPRES/(AS - editor: Florentina Cernat, editor online: Anda Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.