Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Comisia Europeană a dat marţi publicităţii ''Raportul privind mecanismul de alertă'', un dispozitiv de detectare a dezechilibrelor macroeconomice, în care recomandă ca 13 state membre, printre care se numără şi România, să facă obiectul unui "bilanţ aprofundat" în 2020, astfel încât să se poată identifica şi evalua gravitatea eventualelor dezechilibre macroeconomice, informează Executivul comunitar.

Statele membre care ar trebui să facă obiectul unui astfel de bilanţ aprofundat sunt: Bulgaria, Croaţia, Cipru, Franţa, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Olanda, Portugalia, România, Spania şi Suedia.

În cazul României, în luna februarie 2019, Comisia a ajuns la concluzia că ţara înregistrează dezechilibre macroeconomice, care vizează în special riscul pierderii de competitivitate la capitolul costuri, o deteriorare continuă a poziţiei externe şi riscuri la adresa stabilităţii financiare. În tabloul de bord revizuit, doi indicatori sunt peste prag: poziţia netă a investiţiilor internaţionale (net international investment position - NIIP) şi creşterea costului unitar al forţei de muncă.

Potrivit Executivului comunitar, creşterea costului unitar al forţei de muncă s-a accelerat semnificativ în 2018 ca urmare a creşterilor salariale puternice în sectorul public. "Trecutul sugerează că o creştere a salariilor în sectorul public este posibil să se răsfrângă în sectorul privat, ceea ce ar putea declanşa pierderi de competitivitate la capitolul costuri", se arată în raportul CE.

"Mediul de business este afectat de modificări legislative frecvente şi impredictibile, deseori adoptate fără studii de impact sau consultări cu părţile implicate. Datoria guvernamentală ca procent din PIB este relativ scăzută dar nu mai urmează o tendinţă descrescătoare... Riscurile la adresa stabilităţii financiare care provin din legislaţia anterioară par să se fi diminuat, chiar dacă instabilitatea politică şi legislativă rămâne o sursă de îngrijorare", subliniază Comisia.

Pe ansamblu, raportul Executivului comunitar scoate în evidenţă aspecte ce ţin de creşterea puternică a costului unitar al forţei de muncă şi deteriorarea poziţiei externe. "În consecinţă, Comisia consideră oportun, ţinând cont şi de indentificarea dezechilibrelor în luna februarie, să examineze în continuare persistenţa dezechilibrelor sau reducerea lor", precizează Comisia Europeană.

Statele membre trebuie să remedieze în continuare dezechilibrele macroeconomice cu care se confruntă, pentru a se pregăti pentru provocările pe termen lung şi eventualele şocuri viitoare. AGERPRES/ (AS-autor: Constantin Balaban, editor: Andreea Marinescu, editor online: Gabriela Badea) 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.