Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Guvernul aşteaptă de la mediul de afaceri din România să facă profit, iar profitul să rămână în România şi să fie reinvestit aici, a declarat marţi seară ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, în cadrul unei întrevederi cu membrii asociaţiei patronale Concordia.

"Să facă profit şi să îl reinvestească, asta aşteptăm de la mediul de afaceri, să rămână cu profitul românesc şi să îl reinvestească", le-a transmis ministrul Finanţelor investitorilor străini prezenţi la întrevederea dintre membrii patronatelor şi conducerea Guvernului PNL.

La întrevedere au participat, din partea investitorilor străini, reprezentanţii patronatelor din bănci, industria hotelieră, industria de construcţii de automobile, producţia de mobilă, IT, energie electrică, petrol şi gaze şi industria transporturilor.

Pe de altă parte, întrebat dacă în ceea ce priveşte legislaţia privind sistemul bancar Guvernul intenţionează să înlocuiască IRCC cu alt indicator, ministrul de Finanţe a explicat că se află în discuţii cu sistemul bancar pentru găsirea celei mai bune soluţii.

"Da, există şi IRCC, şi ROBOR, există amândouă, aici va fi o discuţie cu sistemul bancar şi cu Banca Naţională şi vom găsi cea mai bună soluţie. Nu aveam cum să găsim o soluţie singuri în acest moment, trebuie să fie ceva ca să nu mai afecteze sistemul bancar, vom vedea care e cea mai bună soluţie în viitor, dar nu cred că acum, în acest moment, este o prioritate, din ce înţeleg din discuţiile cu sistemul bancar, prioritară era taxa bancară şi aceea deja va dispărea prin asumarea răspunderii pe această ordonanţă (OUG 114 n.r.). Discutăm cu sistemul bancar, suntem în dezbateri despre IRCC şi mai sunt câteva lucruri", a explicat Florin Cîţu. AGERPRES/(AS - autor: George Coman; editor: Nicoleta Gherasi)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.