Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a primit deja plângeri cu privire la practici ilegale ale comercianţilor în sezonul de reduceri Black Friday din luna noiembrie, iar principalele nereguli reclamate sunt legate de faptul că preţul nu era de fapt redus aşa cum susţinea magazinul respectiv, a declarat, vineri, Paul Anghel, directorul general al autorităţii.

El a participat la o conferinţă pe tema siguranţei alimentelor şi, la plecare, a fost întrebat de jurnalişti dacă ANPC a primit deja plângeri cu privire la sezonul de reduceri Black Friday recent încheiat.

"Din nefericire, sunt (reclamaţii - n.r.), deşi, înainte de această campanie de Black Friday, noi am avut o tematică în care am verificat absolut toate site-urile mari şi site-urile faţă de care au existat de-a lungul timpului sesizări sau reclamaţii. Şi după această campanie, au fost înregistrate sesizări şi reclamaţii, atât în Bucureşti, cât şi în ţară", a spus Anghel.

El nu a putut preciza câte plângeri s-au înregistrat în total.

"Vreau să vă spun, în schimb, că s-au reclamat întârzieri la livrarea produselor, s-au reclamat produse ca fiind cu alte caracteristici decât cele comandate şi, în general, principalele probleme au vizat preţul diferit, în sensul în care campania promoţională spunea că preţul este redus cu x%, însă acel preţ nu era redus faţă de preţul din ultimele 30 de zile, aşa cum spune legea", a adăugat reprezentantul ANPC.

Anul trecut, Consiliul Concurenţei a dat publicităţii un raport potrivit căruia 80% dintre ofertele de Black Friday nu respectă legislaţia, unele dintre preţuri fiind chiar mai mari decât cele dinainte de campania de reduceri.

Astfel, magazinele au indus consumatorilor percepţia eronată că produsele sunt mai ieftine în timpul promoţiilor. AGERPRES/(A - autor: Florentina Cernat, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.