Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Toţi indicii Bursei de Valori Bucureşti au înregistrat creşteri de două cifre după primele 10 luni, cel mai semnificativ avans fiind consemnat de indicele BET-TR, care include şi dividendele, şi care s-a apreciat cu 40%.

Potrivit unui comunicat al Bursei, indicele BET-XT-TR, care include cele mai tranzacţionate 25 de companii, dar şi dividendele acordate de acestea, a înregistrat o creştere de 37% iar indicele BET-FI, care include cele cinci societăţi de investiţii financiare şi Fondul Proprietatea, a crescut cu 22% de la începutul anului.

"Oricât de atractive ar fi evoluţiile pieţei, investitorii au nevoie de tot mai multe exemple de companii locale care să arate că pot trece testul pieţei. La nivel de trend, observăm că din ce în ce mai multe companii accesează bursa pentru dezvoltarea afacerilor prin emiterea de obligaţiuni, o alternativă la finanţarea bancară menită să ofere, pe lângă acces la capital, un plus semnificativ de vizibilitate şi condiţii mai bune pentru finanţări ulterioare. Emisiunile de obligaţiuni pot fi considerate anticamera viitoarelor IPO-uri - evident, în măsura în care o astfel de operaţiune face parte din viziunea acţionarilor - pentru că le permit companiilor să aibă un contact direct şi relevant cu investitorii şi cu entităţile reprezentative ale pieţei de capital", a declarat Adrian Tănase, director general al Bursei de Valori Bucureşti.

Valoarea totală de tranzacţionare pe segmentul de acţiuni a fost de 1,77 miliarde euro de la începutul anului şi până la finalul lunii octombrie. La sfârşitul primelor zece luni din acest an, valoarea de piaţă a companiilor româneşti listate la BVB era de 106,3 miliarde lei, echivalentul a 22,3 miliarde euro. AGERPRES/(AS - autor: George Bănciulea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.