COD GALBEN: 24-01-2020 ora 23 Intre 23:00 si 05:00 se va semnala ceață care determină reducerea vizibilității local sub 200 m, izolat sub 50 m in Județul Bihor;

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Traficul feroviar în staţia CF Bârzava a fost redeschis la ora 16:25, după ce osia locomotivei deraiate a fost repusă pe şină, informează CFR Călători.

"La ora 16:10 a fost repusă pe şină osia locomotivei deraiate, iar la ora 16:25 s-a redeschis traficul în staţia Bârzava", notează compania feroviară.

Circulaţia trenurilor a fost închisă la intrarea în staţia CF Bârzava (judeţul Arad), din cauza deraierii de o osie a locomotivei trenului 74-1, care circula în relaţia Braşov - Curtici.

"Locomotiva trenului 74-1 a deraiat de o osie peste macazul nr. 7 care asigură trecerea de la linia 2 la linia 3 din staţie. Personalul de specialitate este deja la faţa locului pentru a lua măsurile necesare, astfel încât în scurt timp să fie asigurată continuitate în traficul feroviar", a precizat Oana Brânzan, purtătorul de cuvânt al CFR SA.

Potrivit acesteia, niciunul dintre cei 19 călători aflaţi în tren nu a fost rănit. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Simona Aruştei)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.