Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Executivul şi sindicatele din industria naţională de apărare au semnat vineri un acord important care conţine măsuri legislative şi de susţinere financiară destinate să vină în sprijinul industriei naţionale de apărare pentru următorii 5 ani, potrivit unui comunicat al Ministerului Economiei.

Acordul a fost semnat în prezenţa prim-ministrului României, Viorica Dăncilă, a ministrului Economiei, Niculae Bădălău, a ministrului Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, şi a ministrului Fondurilor Europene, Roxana Mânzatu.

"Este un acord istoric pentru că reuşim, pentru prima dată în ultimii 30 de ani, să venim cu un set de măsuri coerente, agreate de toată lumea, pentru a redresa industria naţională de apărare. Această industrie are o componentă dublă, deosebit de importantă: pe de o parte componenta de securitate şi pe de altă parte componenta economică, pentru că este bine ştiut faptul că în industria de apărare se creează produse cu o plus valoare ridicată. Obiectivul Ministerului Economiei a fost să susţină, prin alocări bugetare şi prin administrarea responsabilă şi cu viziune pe termen lung, această industrie. Spre exemplu, în anul 2019 am reuşit să alocăm fonduri pentru această industrie ce depăşesc cuantumul total alocat în perioada 2015-2018. Acordul conţine şi măsuri care vor avea un impact direct asupra angajaţilor din acest sector: facilităţi fiscale pentru angajaţi şi măsuri pentru îmbunătăţirea condiţiilor de muncă", a declarat, cu ocazia semnării acordului, ministrul Economiei, Niculae Bădălău.

Documentul arată faptul că industria naţională de apărare reprezintă un domeniu strategic al economiei naţionale care cuprinde operatorii economici, indiferent de structura capitalului social, care dispun de resurse tehnologice, organizatorice şi de management necesare realizării şi furnizării către Forţele Sistemului Naţional de Apărare (FSNA) a produselor militare, sensibile şi strategice, precum şi serviciile necesare şi că obiectivele privind protejarea intereselor naţionale de apărare, inclusiv a intereselor esenţiale ale securităţii naţionale se realizează prin implicarea industriei naţionale de apărare în activităţile de asigurare a suportului logistic integrat al echipamentelor militare, prin protejarea operatorilor economici din industria naţională de apărare care deţin capacităţi strategice, cu scopul menţinerii acestora, fiind obiective de interes naţional, stimularea investiţiilor in industria de apărare, cercetare ştiinţifică, dezvoltare tehnologică şi inovare.

În acest sens semnatarii convin asupra faptului că este necesară asigurarea furnizării, în condiţii de eficienţă şi siguranţă, de produse şi/sau servicii pentru instituţiile din cadrul FSNA şi menţinerea şi dezvoltarea industriei naţionale de apărare, ca industrie strategică de interes naţional.

În acest context, Guvernul României se angajează să ia măsurile necesare pentru alocarea, cu precădere de la bugetul de stat, a fondurilor necesare pentru restructurarea, modernizarea şi retehnologizarea capacităţilor de producţie şi/sau servicii pentru apărare ale operatorilor economici din industria naţională de apărare, pentru scutirea acestor operatori de la anumite taxe şi impozite şi pentru îmbunătăţirea condiţiilor de muncă.

Totodată, documentul menţionează faptul că scopul principal al statului român este acela de a lua toate măsurile necesare care să conducă la redresarea din punct de vedere economico - financiar al operatorilor economici din industria naţională de apărare, precum şi la eficientizarea şi dezvoltarea acestora pe termen mediu şi lung, ca structuri viabile şi eficiente care să fie pregătite pentru a implementa programe de reorganizare şi/sau restructurare, precum şi atragere de investiţii. AGERPRES/(AS - autor: George Bănciulea, editor: Mariana Nica, editor online: Anda Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.