COD GALBEN: 05-08-2020 ora 10 Intre 05 august, ora 15:00 – 06 august, ora 02:00 se va semnala instabilitate atmosferică temporar accentuată in conform textului și hărții; COD PORTOCALIU: 05-08-2020 ora 22 Intre 22:50 si 23:40 se va semnala averse torențiale care vor cumula peste 35 l/mp - în ultima oră, local s-au cumulat 30...40 l/mp, descărcări electrice frecvente in Județul Arad;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

La ora actuală în România cea mai mare problematică a antreprenorilor o reprezintă deficitul forţei de muncă, fie că vorbim de forţa de muncă calificată la nivel profesional, fie că vorbim de forţa de muncă la nivel superior, a declarat joi preşedintele Confederaţiei Naţionale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), Cristina Chiriac.

"Pactul pentru muncă este rezultatul nostru de unitate asociativă patronală, este un fenomen care se întâlneşte mai puţin în România, adică două entităţi patronale şi-au dat mâna să încerce să ridice o problemă extrem de importantă la nivelul atenţiei publice, în special guvernul. Cu alte cuvinte, la ora actuală în România cea mai mare, stringentă, problematică a antreprenorilor o reprezintă deficitul forţei de muncă, fie că vorbim de forţa de muncă calificată la nivel profesional, fie că vorbim de forţa de muncă la nivel superior. Încercăm să identificăm cele mai bune soluţii, să nu mai peticim aşa cum se întâmplă cu autostrăzile din România. Din momentul în care vezi că există o problemă venim şi peticim pe termen scurt, a trecut iarna suntem bine. Încercăm să construim, dacă putem spune aşa, o autostradă, împreună cu reprezentanţii guvernului, ai autorităţilor locale, să construim pe termen lung o strategie astfel încât România în anii 2030 să aibă forţă de muncă calificată pe toate palierele care sunt bine reprezentate din punct de vedere economic", a afirmat preşedintele CONAF.

Aceasta se află la Iaşi pentru la lua parte la conferinţele organizate de CONAF şi Federaţia Patronală Petrol şi Gaze (FPPG) pentru a discuta despre identificarea celor mai bune soluţii privind rezolvarea uneia dintre problemele grave ale economiei României, criza de forţă de muncă.

Potrivit Cristinei Chiriac, care citează un studiu făcut la comanda CONAF şi FPPG, la ora actuală în România mai bine de 75 % dintre cei care sunt angajaţi şi nu sunt antreprenori îşi caută surse suplimentare de venit făcând acţiuni de freelancer. Acelaşi studiu relevă faptul că 20% dintre pensionari îşi suplimentează veniturile pentru a obţine un venit de aproximativ 4.700 de lei, 38% dintre persoanele intervievate au experimentat antreprenoriatul, în prezent rămânând activi 13,9% nevoia de control asupra veniturilor, timpului şi deciziilor precum şi satisfacţia personală fiind principalele motivaţii ale antreprenoriatului.

Acelaşi studiu relevă faptul că 6% dintre persoanele intervievate intenţionează să plece la muncă în străinătate în următorul an din lipsa perspectivelor financiare şi profesionale, precum şi şansa unui viitor mai bun al copilului sunt principalele motive luate în considerate de cei care au în plan în viitorul apropiat sau mai îndepărtat să migreze.

Întrebată fiind care este din punctul său de vedere motivul pentru care România se confruntă cu o criză a forţei de muncă, preşedinta CONAF, Cristina Chiriac a declarat că acesta este efectul faptului că "încercăm să cârpim dar nu să tratăm efectele, să identificăm cauza".

"Cauzele sunt extrem de vechi, peste 30 de ani de democraţie, de iniţiativă privată în România, o strategie incoerentă a procesului de privatizare care nu a avut în vedere identificarea unor industrii care să aducă plus valoare în economia românească. Conform datelor analizate, în ceea ce priveşte companiile privatizate din România, adică peste 7.700 de companii, s-a demonstrat că peste 75% din capacitatea industrială a României, ca urmare a strategiei de privatizare neechilibrată, s-a distrus. Cu alte cuvinte, au fost rase de pe harta economică 75% din industriile româneşti. Mai mult, în ceea ce priveşte agricultura şi turismul, au avut de suferit pentru că noi n-am înţeles, când spun noi mă refer la guvernanţi nu neapărat la o anumită clasă politică, că resursa cea mai importantă a unei ţări nu o reprezintă nici aurul, petrolul şi energia, ci o reprezintă resursa umană. Dacă am fi înţeles lucrul acesta nu ne-am fi bucurat când exodul oamenilor, forţei de muncă activă a părăsit România în căutarea unui loc de muncă mai bun. Astăzi asistăm la efectele unei politici dezastruoase în ceea ce priveşte iniţiativa privată, şi mai mult, toate aceste bulversări, declaraţii politice pe care miniştrii, prim miniştrii le-au făcut de-a lungul timpului. Nu a existat un spirit de încurajare a antreprenorilor din România, ci mai degrabă antreprenorii din România au avut la nivel de subzistenţă, de rezistenţă. În niciun caz nu au avut parte de respectul cuvenit pentru că cei care virează taxe şi impozite şi care alimentează bugetul de stat din care administraţiile locale şi celelalte administraţii trăiesc sunt cei care activează în mediul antreprenorial", a răspuns Cristina Chiriac.

La evenimentul organizat de CONAF şi FPPG participă, printre alţii, ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale, Marius Constantin Budăi; primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica; Radu Căprău, vicepreşedinte al Confederaţiei Patronale Concordia şi membru al directoratului OMV Petrom, responsabil pentru activitatea Downstream Oil; prof.univ. dr. Norina Forna, preşedinte, Asociaţia Decanilor Facultăţilor de Medicină Dentară din România; Bogdan Piţigoi, fondator şi preşedinte Tester Grup; Doina Vornicu, director operaţional, CEZ România; Doina Cepalis, antreprenor, director general Te-Rox Paşcani; Luisiana Dobrinescu, avocat, specialist în drept fiscal. AGERPRES/(A, autor: Daniela Malache, editor: Karina Olteanu, editor online: Ada Vîlceanu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.