Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Un studiu realizat de ANPC arată că 22,78% din totalul produselor verificate prezintă diferenţe în România faţă de versiunea comercializată în Vestul Europei, a afirmat, marţi, Paul Anghel, director general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor din România (ANPC), într-o conferinţă de specialitate.

"Am verificat în funcţie de etichetele care ne-au fost prezentate în studiul european. Acolo au fost analizate 128 de produse. Din aceste 128 de produse au fost găsite în România produse identice de acelaşi producător, dar unele dintre ele veţi vedea cu cantităţi diferite, diferenţe privind compoziţia, cu absenţa unor ingrediente, sau cu prezenţa altor ingrediente, diferenţe privind proporţiile anumitor ingrediente sau diferenţe privind parametri rezultaţi din declaraţiile nutriţionale. Au fost găsite 79 de produse, s-au constatat diferenţe la un număr de 18, reprezentând 22,78% din totalul produselor verificate", a spus Paul Anghel.

El a precizat că Autoritatea nu doreşte sau nu poate să spună în mod clar dacă există sau nu dublul standard.

Printre produsele la care s-au identificat diferenţe, Paul Anghel a menţionat printre altele Freeway, Fanta şi Milka.

Astfel, în România sucul Freeway conţine 3% suc de portocale, iar în Spania ajunge la 8% şi în Franţa la 10%, iar în Italia la 20%. În cazul sucului Fanta, în România conţinutul de suc de portocale este de 5%, iar în Spania de 8%, Franţa 10% şi în Italia de 12%.

La ciocolata Milka s-a descoperit o cantitate de alune de 17% în România, iar în Franţa este de 22%.

De asemenea, Ignat Arsenov, director general al Comisiei pentru Protecţia Consumatorului din Bulgaria, a declarat că în această perioadă instituţia derulează un proiect prin care vrea să vadă dacă există produse cu dublu standard pe piaţa din Bulgaria. Rezultatele studiului vor fi gata la începutul anului viitor şi o primă măsură care va fi luata va fi aceea de a informa consumatorii asupra eventualelor diferenţe de calitate.

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor din România, în colaborare cu Comisia pentru Politică Economică, Reformă şi Privatizare din cadrul Camerei Deputaţilor, a organizat marţi conferinţa pan-europeană "Consolidarea aplicării legislaţiei privind siguranţa produselor (alimentare şi nealimentare) în UE". AGERPRES/(AS - autor: George Bănciulea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Adrian Dădârlat)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.