COD GALBEN: 14-05-2025 ora 10 Intre 15 mai, ora 10 – 15 mai, ora 22 se va semnala instabilitate atmosferică, intensificări ale vântului
* Preţul energiei electrice pe piaţa bursieră spot atinge luni valori maxime de 655 de lei pe MWh, foarte apropiate de recordul absolut, importurile fiind în jur de 1.200 de MW, potrivit datelor OPCOM şi Transelectrica, analizate de AGERPRES.
* Băncile prognozează păstrarea nemodificată a condiţiilor de creditare în trimestrul trei din 2019 în cazul ambelor segmente destinate populaţiei, credite imobiliare şi de consum, în timp ce pe palierul companiilor nefinanciare estimează o înăsprire moderată a standardelor de creditare, indiferent de dimensiunea firmelor, reiese dintr-un sondaj realizat de Banca Naţională a României (BNR) privind creditarea.
* MediaSind TVR declanşează luni greva prin exces de zel împotriva abuzurilor conducerii Televiziunii Naţionale, potrivit unui comunicat al sindicatului, remis AGERPRES.
* Numărul de firme dizolvate a scăzut în primele şapte luni din 2019 cu 6,92%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, la 19.872 unităţi, faţă de 21.349 de firme în 2018, conform datelor centralizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).
* Numărul instituţiilor de credit înregistrate în România la finele lunii iunie era de 34, cu una mai puţin comparativ cu perioada similară a anului trecut, şapte dintre acestea fiind sucursale ale unor bănci străine, conform datelor Băncii Naţionale a României.
* Numărul sosirilor în structurile de primire turistică având funcţiuni de cazare a înregistrat o creştere cu 3,6% în luna iulie a acestui an, faţă de perioada similară din 2018, în timp ce înnoptările au înregistrat un avans de 3,5%, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS) publicate luni.
* Prima Expoziţie Industrială Republica Coreea - România se va deschide oficial marţi, pe platforma din faţa Sălii Polivalente din Capitală, informează Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIMB).
* Rata şomajului înregistrat la nivel naţional a fost la finalul lunii iulie 2019 de 3,01%, în scădere cu 0,49 puncte procentuale faţă de cea din iulie 2018 şi mai mare cu 0,06 puncte procentuale raportat la iunie a acestui an, transmite luni Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).
* Uniqa Asigurări şi Uniqa Asigurări de viaţă au încheiat primul semestru al anului 2019 cu prime brute subscrise situate la nivelul de 48,6 milioane de euro şi un profit cumulat de 1,71 milioane de euro, conform unui comunicat al asigurătorului.
* Fondul Monetar Internaţional (FMI) a informat că este gata să sprijine Argentina, după ce Guvernul de la Buenos Aires a introdus duminică măsuri de control valutar, în dorinţa de a linişti pieţele financiare îngrijorate de perspectiva unei intrări în incapacitate de plată, informează Reuters şi AFP.
* O acceptare largă a criptomonedei Libra, proiect al reţelei sociale Facebook, ar putea submina capacitatea Băncii Centrale Europene de a stabili politica monetară, ceea ce reprezintă un risc potenţial pentru blocul comunitar, a declarat, luni, Yves Mersch, membru al Comitetului executiv al BCE.
* Zeci de zboruri au fost anulate sau au suferit întârzieri luni dimineaţa pe aeroportul Schiphol din Amsterdam, din cauza unei greve a personalului de la sol ce aparţine companiei KLM, subsidiara olandeză a grupului Air France-KLM, informează Reuters.
* India a decis să arunce pe piaţă surplusul său de zahăr, ceea ce riscă să coboare şi mai mult preţurile care sunt deja la cel mai redus nivel din ultimul an, transmite Bloomberg. AGERPRES/(AS - editor: Oana Tilică)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.