Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) atrage atenţia, într-un document, că există riscul ca, la iarnă, să nu poate fi alimentaţi toţi consumatorii de gaze din România, având în vedere că există ''suspiciuni rezonabile'' ca fluxul de gaze din import prin Ucraina să fie redus.
"Având în vedere că pentru iarna 2019-2020 sunt suspiciuni rezonabile ca furnizarea gazelor naturale pe direcţia Ucraina să fie redusă, există riscul neasigurării cu gaze naturale pentru toţi consumatorii, motivat de asemenea de capacitatea redusă a celorlalte puncte de interconectare. În aceste condiţii, ar putea fi necesară întreruperea unor categorii de consumatori şi trecerea unor grupuri termoenergetice la funcţionarea pe păcură", se arată într-un document postat pe site-ul ANRE.
Aceasta este pentru prima dată când autorităţile din România vorbesc de pericolul ca importurile de gaze să fie periclitate de faptul că acordurile între Rusia şi Ucraina pentru tranzitul de gaze încetează la 31 decembrie 2019.
Până acum, Transgaz afirma, în documentele publice, că partea română nu a primit nicio informare cu privire la fluxul de gaze din Rusia via Ucraina.
Informaţia privind acest risc apare în nota explicativă a unui proiect de ordin prin care ANRE vrea să modifice metodologia de stocare a gazelor pentru iarnă.
"În cazul apariţiei unei asemenea situaţii întreruperea furnizării gazelor naturale din direcţia Ucraina va afecta întreaga regiune, atât Ungaria cât şi Bulgaria fiind nevoite să declanşeze mecanismele de securitate pentru a-ş proteja proprii consumatori. Ca urmare nu vor mai fi disponibile gaze naturale pe punctele de interconectare cu cele două ţări", se mai arată în documentul citat.
În această situaţie, deşi prin Decizia ANRE nr. 664/10.04.2019 a fost stabilit stocul minim pe care Transgaz are obligaţia de a-l constitui în depozitele subterane, există riscul ca, în cazul unei întreruperi a furnizării gazelor naturale din direcţia Ucraina, Transgaz să nu deţină în depozite cantitatea de gaze naturale necesară operării şi asigurării echilibrului fizic al sistemului de transport şi nici să nu aibă posibilitatea de a achiziţiona această cantitate prin mecanisme de piaţă, avertizează specialiştii ANRE.
De asemenea, trebuie ţinut cont şi de faptul că, în prezent, capacitatea disponibilă pe punctele de interconectare Csanadpalota şi Giurgiu-Ruse sunt limitate din punct de vedere tehnic, iar capacităţile disponibile pe aceste puncte au fost deja rezervate.
"Având în vedere această ipoteză, o soluţie identificată constă în realizarea unui stoc de gaze naturale în depozitele de înmagazinare subterană care să acopere cel puţin dezechilibru cu titlu deficit al utilizatorilor de reţea, înregistrat la nivelul sistemului de transport, în perioadele 1 octombrie - 31 martie din anii anteriori. Având în vedere termenul foarte scurt în care se mai pot injecta gaze naturale în depozitele subterane este necesară adoptarea în regim de urgenţă a acestui proiect de act normativ. Prin urmare, vă rugăm să aprobaţi publicarea acestui proiect de Ordin pe pagina de internet a ANRE, în regim de urgenţă, în perioada 28.08.2019 - 06.09.2019", potrivit notei explicative.
Preşedintele ANRE, Dumitru Chiriţă, a declarat, luni, că până în prezent obligaţia de înmagazinare a gazelor naturale pentru iarnă a fost îndeplinită în proporţie de 97%.
"În cursul acestui an, ANRE a stabilit obligaţia de înmagazinare a gazelor pentru perioada de iarnă cu 10% peste ce a fost în 2018. Posibil ca această creştere a importului să fie determinată şi de creşterea obligaţiei de înmagazinare. Acum obligaţia de înmagazinare este îndeplinită în proporţie de 97%. Estimăm că această obligaţie va depăşi 100 la sută, ceea ce este un lucru bun, având gaze în depozite, putem să gestionăm mai bine situaţia", a mai spus Chiriţă. AGERPRES/(AS - autor: Florentina Cernat, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Gabriela Badea)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |