COD GALBEN: 12-11-2019 ora 11 Intre ploi în general moderate cantitativ în sud-vestul țăriiInterval de valabilitate se va semnala intensificări ale vântuluiInterval de valabilitate COD PORTOCALIU: 14-11-2019 Intre 00:00 si 03:00 se va semnala îndeosebi la altitudini de peste 2000 m, vânt puternic cu rafale de peste 120 km/h in Județul Prahova, Județul Dâmboviţa; COD PORTOCALIU: 13-11-2019 ora 21 Intre 21:00 si 03:00 se va semnala îndeosebi la peste 2000 m, vânt puternic cu viteze ce vor depăși la rafală 120 km/h in Județul Braşov, Județul Sibiu; COD PORTOCALIU: 13-11-2019 ora 21 Intre 21:00 si 03:00 se va semnala îndeosebi la altitudini de peste 2000 m, vânt puternic cu rafale de peste 120 km/h in Județul Argeş;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Metroul din Drumul Taberei va intra în trafic la finele acestui an, în decembrie 2019, în condiţiile în care din punct de vedere al stadiului fizic este finalizat 97%, a declarat marţi ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, la Realitatea TV.

"Mi-am asumat şi eu şi directorul (Metrorex n.r.) că îl vom da în trafic la sfârşitul anului. Este un proiect care şi aşa este întârziat foarte mult, dar 97% din punct de vedere al stadiului fizic este finalizat. Ce mai era de finalizat când m-am întors în minister la sfârşitul lunii februarie? Sistemul de automatizare, adică acel sistem care generează comunicarea între staţii pentru mersul garniturilor de metrou. A fost o contestaţie, am reuşit să deblocăm amiabil acest lucru până la urmă. Am semnat contractul cu firma care face automatizarea, care şi-a luat angajamentul că până la sfârşitul anului e gata automatizarea. Aceasta fiind gata, trenul poate fi pus pe şine. Oricum vom începe probele dinainte, veţi fi informaţi şi dumneavoastră, dar proiectul va fi finalizat, vorbesc de Magistrala 5 Drumul Taberei, la sfârşitul acestui an, decembrie 2019", a precizat Cuc.

Recent, Metrorex a avut conturile blocate în urma unei datorii de 94 de milioane de lei, bani pe care transportatorul subteran trebuia să îi mai dea companiei italiene Astaldi după ce aceasta a câştigat o serie de procese în instanţă.

"În urma proceselor pe care le-am pierdut în instanţă, noi trebuie să le mai dăm 94 de milioane de lei şi ne-au pus poprire pe conturi. Astăzi s-a discutat cu ei, se găseşte o soluţie de reeşalonare, zilele astea ar trebui să se rezolve situaţia. Cumva au acceptat propunerile noastre, aşteptăm acum să vedem dacă şi conducerea companiei-mamă, de la Roma, va fi de acord cu propunerile noastre", au declarat, pe 6 august, pentru AGERPRES, surse din Metrorex.

Potrivit acestora, Metrorex a plătit italienilor până acum peste 140 de milioane de lei, rămânând această sumă de 94 de milioane de lei, care reprezintă daune interese şi cheltuieli de judecată în urma acestor procese.

Totodată, sursele au precizat că Astaldi a încetinit drastic ritmul lucrărilor la Magistrala 5 de metrou şi condiţionează realizarea acestora de recuperarea celor 94 milioane de lei, deşi Metrorex este cu plăţile la zi pentru contractul M5.

În luna decembrie 2019 este preconizată darea în folosinţă a Magistralei 5 de metrou, cu patru ani întârziere. Valoarea totală a proiectului de metrou Drumul Taberei-Eroilor este 3,4 miliarde de lei. Prin inaugurarea acestei magistrale, Capitala va ajunge la 78 de kilometri de reţea şi la 63 de staţii de metrou.

Primul termen avansat pentru metroul din Drumul Taberei a fost 2015. În anul 2011 s-a semnat primul contract, cel pentru partea de structură, iar termenul era de 36 de luni. Astfel, 300.000 de călători ar fi putut fi preluaţi de metrou pe acest tronson Eroilor - Drumul Taberei. Dar, Magistrala M5 s-a confruntat cu probleme de avize, probleme de finanţare, probleme de lucrări neprevăzute care au apărut pe parcursul execuţiei lucrărilor.

Ministerul Finanţelor Publice va acorda Metrorex un împrumut în sumă de 188,353 milioane lei, pe 10 ani, în vederea acoperirii obligaţiilor de plată instituite de instanţele judecătoreşti către Asocierea Astaldi - FCC Construccion, Delta A.C.M. 93 - AB Construct, conform unui proiect de Ordonanţă publicat la jumătatea lunii iunie 2018 pe site-ul Ministerului Transporturilor. AGERPRES/(AS - autor: Mariana Nica, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Alexandru Cojocaru)

 

Citiţi şi:

 

* Cuc: Luni vom semna cu o firmă din Turcia ultima secţiune din Centura de Sud a Capitalei

 

* Cuc: Se impune o restructurare masivă la toate companiile din minister; şi eu aş da afară mâine câţiva funcţionari

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.