COD PORTOCALIU: 24-05-2025 ora 10 Intre 24 mai, ora 15 – 25 mai, ora 10 se va semnala instabilitate atmosferică temporar accentuată, cantități însemnate de apă
Autorităţile române au transmis Franţei şi investitorilor francezi o solicitare de sprijin pentru aderarea României la Spaţiul Schengen, ceea ce ar conduce la diminuarea substanţială a costurilor pentru firme şi cetăţeni, a declarat ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, Ştefan-Radu Oprea.
Acesta s-a întâlnit miercuri cu Michele Ramis, ambasadoarea Republicii Franceze în România, şi cu un grup de investitori francezi.
Potrivit unui comunicat al Ministerului pentru Mediul de Afaceri, transmis joi AGERPRES, principalele teme ale dialogului au fost îmbunătăţirea climatului economic din România, creşterea gradului de atractivitate pentru investiţii şi aprofundarea cooperării dintre cele două economii.
"Apreciem sugestiile companiilor franceze pentru îmbunătăţirea climatului economic din România. Am transmis solicitarea de sprijin din partea Franţei şi a investitorilor francezi pentru aderarea României la Spaţiul Schengen, ceea ce ar conduce la diminuarea substanţială a costurilor pentru firme şi cetăţeni. De exemplu, compania Dacia-Renault, cel mai mare exportator, are pierderi semnificative din cauza timpului de aşteptare în vamă - până la 10 ore", a declarat Ştefan-Radu Oprea citat în comunicat.
Michele Ramis a apreciat realizările substanţiale ale României pe perioada Preşedinţiei la Consiliul Uniunii Europene şi perspectivele de intensificare a cooperării, în contextul gradului ridicat de compatibilitate între cele două economii, se precizează în document.
Ministrul român le-a solicitat marilor companii cu capital francez să integreze cât mai mulţi furnizori din România, inclusiv IMM-uri, în lanţul de producţie.
"O creştere a gradului de integrare ar avea efecte pozitive pe mai multe planuri: scăderea costurilor de producţie, dezvoltarea industriei pe orizontală, creşterea competitivităţii şi reducerea deficitului comercial. Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat îşi manifestă disponibilitatea de a media interacţiunea marilor companii cu IMM-urile şi de a face un screening pentru a găsi furnizori care lucrează la standardele solicitate", se mai arată în comunicat.
La întâlnire, care a avut loc la Ambasada Franţei, au participat reprezentanţi ai Dacia-Renault, Michelin, Carrefour, Auchan, Timac Agro şi ai biroului Business France în România.
În primele patru luni din anul 2019, totalul schimburilor comerciale bilaterale a fost de 3,189 miliarde euro, în creştere cu 2,67% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2018. Exporturile au înregistrat o creştere de 3,76%, până la 1,703 miliarde euro, iar importurile au totalizat 1,486 miliarde euro, în creştere cu 1,45% comparativ cu perioada de referinţă a anului trecut. Balanţa comercială a înregistrat un excedent de 217 milioane euro.AGERPRES/(AS - autor: Andreea Marinescu, editor: Mariana Nica, editor online: Adrian Dădârlat)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | may 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
27 | 28 | 29 | 30 | 1 | 2 | 3 |
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |