COD GALBEN: 20-05-2025 Intre 06:50 si 10:00 se va semnala Intensificări ale vântului cu viteze la rafală de 70…90 km/h și pe arii restrânse de peste 100 km/h. in Zona de munte a județului Gorj , respectiv zona de munte a localităților, Zona de munte a județului Vâlcea , respectiv zona de munte a localităților;
Managerii estimează creşteri ale activităţii şi ale numărului de salariaţi în construcţii, comerţ şi servicii în următoarele două luni, potrivit documentului intitulat "Tendinţe în evoluţia activităţii economice în perioada iulie - septembrie 2019", publicat luni de Institutul Naţional de Statistică.
Potrivit estimărilor din luna iulie 2019, în activitatea de construcţii se va înregistra o creştere a volumului producţiei (sold conjunctural +26%) iar managerii estimează şi un avans moderat al numărului de salariaţi (sold conjunctural +11%). În ceea ce priveşte preţurile lucrărilor de construcţii se preconizează creşterea acestora (sold conjunctural +16%).
În comerţul cu amănuntul, managerii au estimat pentru următoarele trei luni, tendinţă de creştere a activităţii economice (sold conjunctural +22%). Volumul comenzilor adresate furnizorilor de mărfuri de către unităţile comerciale va înregistra creştere moderată (sold conjunctural +9%) iar angajatorii prognozează un avans de asemenea moderat al numărului de salariaţi (sold conjunctural +13%). Managerii societăţilor comerciale estimează creştere moderată a preţurilor de vânzare cu amănuntul (sold conjunctural +12%).
Conform estimărilor din luna iulie 2019, cererea de servicii (cifra de afaceri) va cunoaşte creştere moderată în următoarele trei luni (sold conjunctural +11%) şi un avans moderat al numărului de salariaţi (sold conjunctural +7%). Conform opiniei managerilor, preţurile de vânzare sau de facturare ale prestaţiilor vor avea tendinţă de relativă stabilitate (sold conjunctural +4%).
Pe de altă parte, în industria prelucrătoare, managerii preconizează relativă stabilitate a volumului producţiei (sold conjunctural +2%) pentru următoarele luni. Pentru activitatea de fabricare a produselor din tutun se estimează cea mai mare creştere (sold conjunctural +39%), urmată de activitatea de fabricare a băuturilor (sold conjunctural +36%).
Referitor la numărul de salariaţi se estimează relativă stabilitate, soldul conjunctural fiind de 0% pe total industrie prelucrătoare. Pentru preţurile produselor industriale se prognozează creştere moderată în următoarele trei luni (sold conjunctural +7%). AGERPRES/(AS - editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | may 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
27 | 28 | 29 | 30 | 1 | 2 | 3 |
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |