Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Comisarul european pentru politică regională, Corina Creţu, participă joi la cel de-al VIII-lea Forum anual al Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării (SUERD), organizat la Palatul Parlamentului, de Ministerul Afacerilor Externe, alături de Comisia Europeană şi Programul Transnaţional Dunărean (DTP).

''La 8 ani de când a fost înfiinţată, Strategia Uniunii Europene pentru regiunea Dunării se află la un moment de răscruce, iar noi vom face tot ce este posibil pentru a dezvolta un nou plan de acţiune, care să o transforme într-o strategie adecvată următorului deceniu. Comisia este pregătită să ofere asistenţă atât prin expertiza proprie în domeniul strategiilor macro-regionale, cât şi prin alocarea corespunzătoare de fonduri pentru proiectele comune în cadrul viitorului buget UE pe termen lung'', a declarat Corina Creţu.

Potrivit organizatorilor, la ediţia din acest an a Forumului, discuţiile se vor axa pe teme, precum conectivitatea, dezvoltarea clusterelor, cercetarea şi inovarea, digitalizarea şi implicarea societăţii civile, dar şi oportunităţile viitoare de finanţare din cadrul politicii de coeziune şi a programelor de cooperare inter-regională (Interreg) pentru perioada 2021-2027.

România exercită, în perioada 1 noiembrie 2018 - 30 octombrie 2019, Preşedinţia rotativă a SUERD, în urma deciziei consensuale a participanţilor.

Strategia Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării, lansată în anul 2011, este una dintre cele patru macro-strategii existente la nivelul Uniunii Europene, şi reprezintă un mecanism de cooperare a statelor din bazinul Dunării, destinat dezvoltării economice, sociale şi teritoriale a acestei macro-regiuni.

La Strategie participă 14 ţări dunărene, dintre care nouă state membre ale UE (Austria, România, Bulgaria, Cehia, Croaţia, Germania, ca stat federal, landurile Baden-Württemberg şi Bavaria, Slovacia, Slovenia, Ungaria) şi cinci state terţe (Bosnia-Herţegovina, Muntenegru, Serbia, Republica Moldova şi Ucraina). AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Gabriela Badea) 

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.