COD GALBEN: 19-11-2019 ora 23 Intre 23:10 si 05:00 se va semnala local - ceață care determină reducerea vizibilității sub 200 m, izolat sub 50 m in Județul Botoşani, Județul Suceava, Județul Vrancea; COD GALBEN: 19-11-2019 ora 23 Intre 23:00 si 05:00 se va semnala ceaţă care determină scăderea vizibilităţii, local sub 200 m, izolat sub 50 m in Județul Cluj;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Consumul individual efectiv (AIC), un indicator al nivelului bunăstării gospodăriilor, a continuat să crească în România în anul 2018, ajungând la 70% din media Uniunii Europene, arată datele publicat miercuri de Eurostat.

Conform primelor estimări referitoare la situaţia din anul 2018, consumul individual efectiv (AIC) per capita în România, exprimat în puterea de cumpărare standard, a urcat la 70% din media UE, de la 68% din media UE în 2017 şi 63% din media UE în 2016.

Chiar dacă este la egalitate cu Letonia, România rămâne la coada clasamentului în privinţa bunăstării populaţiei, devansând doar Bulgaria, unde consumul individual efectiv (AIC) per capita este la 56% din media UE, Croaţia, 63% din media UE şi Ungaria, 64% din media UE. Pe primele locuri în acest clasament se situează Luxemburg, cu un consum individual efectiv cu 32% peste media UE, urmat de Germania (20% peste media UE) şi Austria (16% peste media din UE).

În varianta mai cunoscută de măsurare a nivelului de trai, calculat în PIB per capita la paritatea puterii de cumpărare standard (PPS), în 2018 România avea un PIB per capita aflat la 64% din media UE, în creştere uşoară faţă de 63% din media UE în anul 2017. După acest indicator, România este depăşită de Grecia, cu un PIB pe cap de locuitor la paritatea puterilor de cumpărare standard aflat la 68% din media UE, Ungaria, 70% din media UE, şi Polonia, 71% din media UE, dar se situează în faţa Croaţiei, 63% din media UE, şi a Bulgariei, 50% din media UE.

În 2018, un număr de 11 state membre UE aveau un PIB per capita exprimat în PPS mai mare decât media din UE, în frunte fiind Luxemburg cu un PIB per capita exprimat în PPS cu 154% peste media din UE. AGERPRES/ (AS-autor: Constantin Balaban, editor: Mariana Nica, editor online: Adrian Dădârlat)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.