Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Peste 60% din capitalizarea de pe piaţa de capital din România aparţine companiilor financiare şi băncilor, a declarat, vineri, în cadrul unui eveniment dedicat tehnologiilor de pe pieţele financiare, Valentin Lazea, economist şef la Banca Naţională a României (BNR).

"Ca orice părinte, ne bucurăm să vedem că acest copil (Bursa de Valori Bucureşti, n.r.) s-a dezvoltat într-un tânăr adult care face paşi independenţi în viaţă şi încurajăm Bursa de Valori să continue să aibă o atitudine de independenţă şi să de dezvolte şi să acumuleze experienţă. Sectorul bancar, în general, a avut un rol instrumental în primii ani ai Bursei de Valori. Chiar şi astăzi, peste 60% din capitalizarea pieţei de aici din România aparţine companiilor financiare şi băncilor. Diversificarea către alte sectoare este binevenită. De asemenea, băncile au avut un rol instrumental pentru definirea standardelor, regulilor de transparenţă. Acum, Bursa de Valori se poate descurca singură în acest sens", a spus Lazea.

Oficialul BNR a menţionat că educaţia financiară joacă un rol important în societate, iar pe acest segment există activităţi derulate de către bănci şi Bursa de Valori Bucureşti.

"Nu în ultimul rând, educarea financiară a publicului s-a efectuat mai departe de către bănci. În acest sens, ştiu că se depun eforturi din partea Bursei de Valori Bucureşti să educe publicul, dar cred că trebuie făcute mult mai multe lucruri din cauza specificităţii acestei pieţe. Vreau să reiterez faptul că orice părinte se bucură să-şi vadă copilul devenind un adult, iar în relaţia cu Bursa vă doresc succes", a afirmat economistul şef BNR.

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) împreună cu Federation of European and Asian Stock Exchanges (FEAS), organizează vineri evenimentul ConFEAS 2019: Financial Markets Beyond Technology. AGERPRES/(A, AS - autor: Daniel Badea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.