Bergerat Monnoyeur, reprezentantul exclusiv al producătorului american Caterpillar în România şi Republica Moldova, a prezentat, recent, o serie de inovaţii în cadrul unui eveniment de tip roadshow, organizat la Mogoşoaia, unde a fost anunţat şi noul slogan "Let's Do the Work'', ce reuneşte clienţii, distribuitorii şi angajaţii într-o singură comunitate.
"Remarcăm o maturizare a pieţei în ultimii ani, atât companiile private, cât şi entităţile din domeniul public tind să planifice strategic, să investească cu sens, dar şi să caute lucrări în toată regiunea pentru a valorifica echipamentele cu productivitate sporită. Cu o cotă de piaţă de peste 20% şi 60 de milioane de euro cifră de afaceri în România, Bergerat Monnoyeur se situează în continuare ca lider de piaţă în domeniul maşinilor şi utilajelor de construcţii. Pot spune că piaţa de infrastructură din România este din ce în ce mai aşezată, mai interesată de tehnologie şi de a acoperi cu productivitate lipsa de personal. Nu ţinem să vindem cu orice chip, ci ne interesează clienţii educaţi, cei care doresc să-şi valorifice cât mai bine investiţiile. În plus, noi susţinem dezvoltarea pieţei şi prin formările de operatori pe care le facem prin Şcoala Operatorilor. În cadrul Roadshow-ului Caterpillar 2019 promovăm tocmai produsele noastre care pot face diferenţa prin productivitate sporită", susţine Liviu Neagu, director general al Bergerat Monnoyeur România şi Republica Moldova.
Potrivit unui comunicat de presă al Bergerat Monnoyeur, de 28 de ani dealer Cat în România, în acest an, partenerii şi clienţii companiei au participat la o serie de evenimente organizate la Sebeş, Bacău şi Mogoşoaia. Astfel, la ultimul roadshow, din data de 11 iunie, a fost expusă o gamă extinsă de utilaje, s-a oferit consiliere în alegerea echipamentului potrivit, conectarea flotelor şi a organizărilor de şantier şi folosirea tehnologiilor de ultimă generaţie.
"Vedetele" evenimentului au fost miniexcavatoarele Next Generation - Cat 301.6 / 301.8, concepute pentru a oferi clienţilor performanţă sporită, versatilitate, siguranţă, confort pentru operator şi accesibilitate în spaţii restrânse. Acestea se remarcă printr-o serie de dotări moderne, precum: deplasarea prin intermediul joystick-urilor, cruise control, monitor LCD cu Bluetooth şi cabina rabatabilă pentru acces facil la punctele de service.
"Noile miniexcavatoare Cat Next Generation sunt nişte utilaje cu adevărat excepţionale şi suntem convinşi că au puterea de a redefini regulile mediului de construcţii. Un detaliu extrem de important în privinţa lor este reducerea la minimum a timpului necesar pentru efectuarea reviziilor sau reparaţiilor, din care au de câştigat în primul rând utilizatorii. Practic, în acest fel, ei vor plăti mai puţin pentru operaţiile de mentenanţă, care vor fi efectuate mai rapid, diminuând totodată şi timpii morţi cauzaţi de aceste intervenţii. Acest design inteligent, împreună cu eficienţa lor de top şi cu performanţele deosebite, le transformă în cea mai bună alegere din categoria utilajelor de mici dimensiuni", a adăugat Neagu.
Pe lângă miniexcavatoarele mult aşteptate, Bergerat Monnoyeur a prezentat excavatorul Cat 336 GC, echipat cu tehnologie Cat Connect integrată, ce poate creşte eficienţa de operare cu până la 45%, comparativ cu operaţiunile de nivelare convenţionale şi poate spori eficienţa consumului de combustibil cu până la 20%, faţă de modelele precedente.
Portofoliul companiei cuprinde, în acelaşi timp, tehnologii Caterpillar de ultimă oră, care îmbunătăţesc conectivitatea utilajului.
În acest context, la evenimentul din Mogoşoaia a fost prezentat Cat Link, ce oferă proprietarilor de echipamente o serie de opţiuni care se potrivesc oricăror nevoi individuale şi oricăror bugete, variind de la simpla monitorizare a utilajului la monitorizarea şi gestionarea unei întregi flote. Sistemul telematic Cat Product Link colectează date de la utilaj - orice tip, orice marcă - date, cum ar fi, de exemplu, locaţie, motor pornit/oprit, ore de lucru, consum de combustibil şi alerte de cod de diagnosticare. Noutatea o reprezintă introducerea PL161 pentru a urmări orele de operare şi locaţia uneltelor de lucru. Aceste informaţii sunt disponibile proprietarului prin intermediul unui site securizat, Cat VisionLink, la standarde ISO.
Cat App este o altă aplicaţie, prima de acest fel din industrie, concepută pentru accesul de la distanţă la datele telematice - urmărirea orelor de operare ale utilajului, localizare, primirea codurilor de diagnosticare, precum şi gestionarea întreţinerii, direct de pe telefonul mobil, fără a porni computerul. Funcţia de identificare a operatorului ajută la urmărirea performanţelor individuale şi la identificarea oportunităţilor de formare. În plus, utilizatorii pot folosi telefonul mobil drept cheie digitală pentru a porni utilajele Cat Next Generation. Totodată, aceştia pot vizualiza date telematice şi resurse suplimentare de gestionare a echipamentelor direct pe site-ul companiei.
Nou lansate sunt şi tehnologiile Cat Connect, care asigură diagnosticarea la distanţă şi actualizări de software pentru echipamente. Soluţiile Cat Remote Services includ două oferte-cheie: Remote Troubleshoot (permite dealerilor să facă teste de diagnosticare şi să identifice potenţialele probleme) şi Remote Flash (permite dealerilor să actualizeze la distanţă versiunile curente ale software-ului de la bord).
În cadrul evenimentului de la Mogoşoaia, pe lângă prezentări şi demonstraţii tehnologice, organizatorii au inclus alte elemente de interes, precum oferte de finanţare pentru utilajele Cat noi şi second-hand, dar şi pachete promoţionale de servicii post-vânzare. Cei interesaţi au mai avut acces la consiliere în accesarea proiectelor pe fonduri europene şi s-au întâlnit cu specialiştii Caterpillar şi Trimble, alături de echipele locale Bergerat Monnoyeur, Eneria şi Sitech.
Bergerat Monnoyeur, dealer Cat de peste 80 de ani şi parte a Grupului Monnoyeur, este reprezentantul exclusiv al producătorului american Caterpillar în România şi Republica Moldova.
Grupul Monnoyeur oferă echipamente, servicii şi consultanţă pentru profesioniştii din diverse domenii de activitate, fiind prezent în România şi prin companiile:
Eneria - specializată în soluţii de producere a energiei şi motorizare, respectiv Sitech Romania Construction Technology. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Oana Tilică, editor online: Anda Badea)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |