Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

O delegaţie a Fondului Monetar Internaţional, condusă de şeful misiunii FMI pentru România, Jaewoo Lee, se va afla la Bucureşti în perioada 27 mai - 7 iunie.

"Luni, o echipă FMI, condusă de Jaewoo Lee, a început o vizită de două săptămâni la Bucureşti, pentru a realiza evaluarea anuală a economiei româneşti, cunoscută sub denumirea Consultare pe Articolul IV. Echipa va discuta cu autorităţile române evoluţiile şi politicile economice. Vor avea loc întâlniri cu oficiali de la Ministerul Finanţelor Publice (MFP), Banca Naţională a României (BNR) şi alte agenţii guvernamentale, precum şi cu reprezentanţi ai sectorului privat şi ai organizaţiilor neguvernamentale", a declarat reprezentantul rezident al FMI în România şi Bulgaria, Alejandro Hajdenberg.

Misiunea va da publicităţii o declaraţie la încheierea vizitei şi ar urma să susţină o conferinţă de presă la finalul vizitei, în data de 7 iunie, se arată într-un comunicat al Fondului Monetar Internaţional, remis luni AGERPRES.

În prezent, România nu are în derulare un acord de finanţare cu Fondul Monetar Internaţional, însă instituţia financiară evaluează anual evoluţia economiei româneşti, în baza consultărilor pe Articolul IV.

Consultările constituie un exerciţiu de supraveghere care este obligatoriu pentru toate statele membre. Scopul consultărilor în baza Articolului IV este examinarea situaţiei financiare şi economice la nivel naţional şi formularea unor recomandări generale referitoare la politicile monetare, politicile financiare şi economice de urmat pentru asigurarea stabilităţii şi a unei evoluţii pozitive la nivelul economiei. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Dicu, editor: Oana Tilică, editor online: Gabriela Badea) 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.