Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

* ROBOR-ul, prin rolul său de indicator pentru credite, a fost demonizat pur şi simplu şi să nu vă aşteptaţi că acest IRCC vine ca un miracol şi face dreptate pentru toată lumea, a declarat, miercuri, guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu, într-un briefing de presă.

* ROBOR era un indice corelat cu creditarea pe termen mediu, ca o dulceaţă dintr-un singur fruct, în timp ce noul indice IRCC este un fel de marmeladă dintr-un amestec necunoscut de fructe, un indice calculat pe baza unor tranzacţii peste noapte, care nu are nicio legătură cu piaţa, a declarat, miercuri, Florin Dănescu, preşedintele executiv al Asociaţiei Române a Băncilor (ARB).

* Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României a decis în şedinţa de miercuri menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 2,50% pe an, conform unui comunicat remis AGERPRES.

* Comisia Europeană a propus miercuri un sprijin în valoare de 293,5 milioane euro de la Fondul de solidaritate al UE pentru Austria, Italia şi România, ca urmare a dezastrelor naturale care au avut loc în 2018, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar.

* Aproximativ 68% din producţia naţională de energie electrică provine miercuri după-amiază din surse regenerabile, pe primele două locuri fiind energia hidro şi cea eoliană, potrivit datelor privind starea sistemului energetic în timp real, postate pe site-ul Transelectrica.

* Există un plan deliberat de falimentare a companiei CORESI, pentru vânzarea activelor imobiliare de genul Casa Presei Libere, plan la care Ministerul Culturii este părtaş, a declarat miercuri preşedintele Blocului Naţional Sindical, Dumitru Costin, în timpul manifestaţiei organizate în faţa sediului Ministerului Culturii de către membrii Uniunii Sindicatelor Tipografilor din România (USTR).

* Numărul abonaţilor la servicii TV a crescut cu 3% anul trecut, în paralel cu o scădere uşoară, de 1%, a traficului naţional în reţelele de telefonie mobilă, potrivit unui comunicat al Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), remis miercuri AGERPRES.

* O staţiune de ski din Austria a anunţat miercuri că îşi redeschide pistele în acest week-end (18-19 mai), un eveniment fără precedent pentru mijlocul lunii mai, care este însă posibil după căderile de zăpadă din ultimele zile, transmite AFP.

* Municipalitatea din Amsterdam a decis miercuri să introducă o nouă taxă care se va aplica turiştilor, al căror număr a crescut în mod spectaculos în ultimii ani, transmite DPA.

* Germania, prima economie europeană, a decis să introducă un salariu minim pentru ucenici, o măsură care va duce la creşterea veniturilor pentru zeci de mii de tineri, transmite DPA. AGERPRES/(AS - editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.