Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

* Produsul Intern Brut (PIB) a crescut în primul trimestru din acest an cu 5%, serie brută, comparativ cu perioada similară a anului trecut, faţă de trimestrul anterior creşterea fiind de 1,3% conform datelor publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică.

* Băncile trebuie să-şi revizuiască atitudinea faţă de clienţi şi să-şi întărească prezenţa din mediul online, întrucât concurenţa se va înteţi foarte mult în perioada următoare, odată cu intrarea pe această piaţă a unor firme-gigant, care vor produce adevărate cutremure, a declarat, miercuri, Eugen Rădulescu, directorul Direcţiei de Stabilitate Financiară din cadrul Băncii Naţionale a României (BNR).

* Ungaria, România şi Polonia au înregistrat în primul trimestru din 2019 cel mai semnificativ avans al economiei din Uniunea Europeană, comparativ cu perioada similară din 2018, arată datele preliminare publicate miercuri de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).

* România ar putea exporta anual două milioane de berbecuţi în Emiratele Arabe Unite (EAU), la ora actuală existând discuţii directe între companiile emirateze şi firmele româneşti pentru perfectarea unor contracte comerciale, potrivit datelor furnizate la solicitarea AGERPRES de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

* Grupul Electrica a înregistrat, în primele trei luni ale acestui an, o pierdere netă consolidată neauditată de 41 milioane lei, faţă de un profit de 59 milioane lei în perioada similară din 2019, conform unui comunicat remis, miercuri, AGERPRES.

* Liderii UE analizează posibilitatea ca directorul general al Băncii Mondiale, Kristalina Georgieva, să fie următorul preşedintele Comisiei Europene, au declarat pentru Bloomberg surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.

* Fondul Proprietatea a raportat un profit de 414,4 milioane lei la finele primului trimestru al acestui an, cu 41% mai mare faţă de cel din perioada similară a anului trecut, conform datelor remise miercuri Bursei de Valori Bucureşti.

* Numărul total de ovine şi caprine a crescut la nivel naţional cu 1,8%, în 2018 faţă de anul anterior, România clasându-se astfel pe locul patru în Uniunea Europeană (UE) în ceea ce priveşte efectivele din această rasă, cu 11,69 de milioane de capete, după Marea Britanie, Spania şi Grecia, reiese din datele publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

* Instabilitatea atmosferică va persista la nivelul Capitalei până vineri dimineaţa, iar aversele şi intensificările vântului îşi vor face simţită prezenţa mai ales miercuri după-amiaza şi joi, potrivit prognozei publicată de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

* Vodafone România anunţă activarea primelor staţii radio 5G în reţeaua sa mobilă şi, astfel, posibilitatea pentru abonaţii români să aibă acces la această tehnologie de ultimă generaţie.

* Administraţia Naţională de Meteorologie a emis miercuri o atenţionare Cod galben de averse torenţiale şi descărcări electrice pentru 13 judeţe, valabilă miercuri, între orele 14:00 - 22:00, şi a actualizat informarea meteo de instabilitate atmosferică accentuată pentru restul ţării, care a intrat în vigoare la ora 11:00 şi va expira vineri, la ora 10:00.

* Volumul lucrărilor de construcţii a crescut, în primul trimestru al anului, cu 12,5%, ca serie brută,, în timp ce, ca serie ajustată, s-a înregistrat un salt de 5,7% comparativ cu primele trei luni din 2018, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS), publicate miercuri.

* O vulnerabilitate severă descoperită de către specialiştii de la Bitdefender în procesoarele moderne ale Intel permite accesul la datele de pe dispozitive şi, din păcate, nu poate fi depistată sau reparată, momentan, de producător, se arată într-un comunicat de presă al producătorului român de soluţii de securitate informatică.

* România merge într-o direcţie greşită din punct de vedere economic, ignorând investiţiile şi bazându-se aproape exclusiv pe consum, însă situaţia bugetară a ţării nu va putea fi cosmetizată la nesfârşit, iar generaţiile următoare vor fi cele care vor plăti factura, se arată într-un mesaj al preşedintelui României, Klaus Iohannis, prezentat de consilierul prezidenţial Cosmin Marinescu, marţi, în deschiderea Forumului Pieţei Financiare.

* Grupul Romgaz a înregistrat în primul trimestru al anului 2019 un profit net de 541,9 milioane lei, mai mare cu 16,26% (plus 75,8 milioane lei) comparativ cu cel din perioada similară a anului trecut, şi o cifră de afaceri de 1,713 miliarde lei, în creştere cu 15,57% (plus 230,8 milioane lei), conform datelor remise miercuri Bursei de Valori Bucureşti.

* Numărul imobilelor vândute la nivel naţional, în aprilie, a fost de 40.811, cu 3.755 mai puţine în comparaţie cu datele din luna martie, potrivit unui comunicat de presă al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI), transmis miercuri AGERPRES.

* Schimbarea jobului rămâne una dintre cele mai stresante etape din viaţa profesională a românilor, joburile pe pile, anunţurile neadevărate şi lipsa experienţei fiind cele mai mari frici ale acestora atunci când trebuie să se angajeze, arată cel mai recent studiu derulat de o platformă de recrutare online din România.

* Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica a înregistrat în primul trimestru din acest an un profit net de 38 de milioane lei, cu 44% mai mic faţă de cel din perioada similară a anului trecut, de 68 de milioane lei, conform datelor transmise miercuri Bursei de Valori Bucureşti.

* Reprezentanţi din Ministerul Mediului au analizat, recent, beneficiile şi prevederile noului apel de propuneri de proiecte al Programului LIFE 2019, un instrument de finanţare dedicat mediului şi acţiunilor care privesc schimbările climatice, se arată într-un comunicat de presă al ministerului de resort, transmis miercuri AGERPRES.

* Compania Impact Developer & Contractor a încheiat primul trimestru din 2019 cu venituri din vânzări de 50,876 milioane lei şi un profit înainte de plata dobânzilor şi impozitului (EBIT) de 18,776 milioane lei, în creştere semnificativă faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, rezultatele obţinute atât la nivelul veniturilor, cât şi al profitului net, fiind cele mai bune din ultimii 10 ani, informează un comunicat al companiei.

* Între trimestrele trei şi patru ale anului trecut, aproximativ 3,1 milioane de persoane (20,9% din numărul total al şomerilor înregistraţi în perioada iulie-septembrie 2018) şi-au găsit un loc de muncă, arată datele publicate miercuri de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).

* Utilizatorii români de YouTube au la dispoziţie, începând de miercuri, noile aplicaţii YouTube Music şi YouTube Premium prin care pot asculta muzica preferată fără a fi deranjaţi de reclame, se arată într-un comunicat de presă al Google, deţinătorul canalului de streaming.

* Germania, cea mai mare economie europeană, a revenit pe creştere în primele trei luni din 2019, datorită avansului mai ridicat înregistrat în domeniul construcţiilor şi al cheltuielilor gospodăriilor, transmit DPA şi Reuters.

* LafargeHolcim, cel mai mare producător mondial de ciment, a raportat un profit trimestrial uşor mai ridicat decât estimau analiştii, datorită performanţei solide din Europa, transmite Reuters.

* Renault încearcă să obţină fără zgomot o schimbare a conducerii Nissan, ca un preludiu pentru negocierile de fuziune, au declarat pentru Reuters surse din ambele companii, după ce marţi producătorul auto nipon a avertizat că se va confrunta cu un nou declin al câştigurilor, pe fondul scandalului în care este implicat Carlos Ghosn. AGERPRES/(AS - editor: Oana Tilică)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.