Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, s-a declarat extrem de nemulţumit de ce a găsit într-o vizită inopinată la aeroportul Otopeni, respectiv o mizerie de nedescris la toalete, ziduri rupte, ziduri rupte, igrasie, scări rulante şi lifturi care nu funcţionau.

"Am efectuat în această dimineaţă (joi - n.r.) o vizită inopinată în principala poartă de intrare a României şi anume Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Otopeni. Am primit numeroase sesizări din partea pasagerilor nemulţumiţi de ceea ce văd în acest aeroport. La faţa locului am găsit o mizerie de nedescris în toalete, ziduri rupte, igrasie. Problema scărilor rulante este aşa cum mi-au semnalat-o românii. Scările rulante care ar trebui să deservească pasagerii cu dizabilităţi nu funcţionau, lifturile, la fel", a scris Cuc pe pagina personală de Facebook.

 



Ministrul a susţinut că lipsa investiţiilor este vizibilă, deşi această companie are un buget generos.

"Zilnic, prin acest aeroport trec zeci de mii de pasageri care se lovesc de aceste lucruri. La plecări nu există niciun scaun. Pasagerii sunt nevoiţi să stea pe marginea scărilor şi pe pervazul geamurilor. Mizeria şi delăsarea pe care le-am găsit aici arată un management defectuos. Arată lipsa unui bun gospodar care să conducă această companie", a mai scris el.

Cuc a subliniat că va continua să facă vizite în unităţile subordonate Ministerului Turismului.

"Mă declar total nemulţumit de acest management al companiei şi cu siguranţă românii merita un altfel de management. Vizitele mele la unităţile MT vor continua! Cine nu înţelege că românii trebuie respectaţi mai bine se duce acasă!", a scris şeful de la Transporturi. AGERPRES/(AS - autor: Florentina Cernat, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)

 

Sursa foto: Razvan Cuc / Facebook

 

Citiţi şi:

 

Ministrul Transporturilor a solicitat demiterea directorului general al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.