Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Printre "breaking news-urile"despre orice, de la justiţie la sănătate sau economie, banca centrală a ieşit din rutină, la împlinirea a 139 de ani de la înfiinţare, şi a deschis porţile Palatului Vechi, într-un moment în care repatrierea aurului este un subiect de primă pagină.

Situat în Centrul Vechi din Bucureşti, Palatul Vechi al Băncii Naţionale, despre care arhitectul Ioan Mincu le spunea elevilor săi că este "cea mai frumoasă clădire din Bucureşti", a fost luat "cu asalt" miercuri, 17 aprilie, de peste 2.500 de oameni, de toate vârstele, de aproape trei ori mai mult decât aşteptările organizatorilor, care de altfel s-au şi pregătit cu o "atenţie" pentru fiecare vizitator care urma să le calce pragul.

Evenimentul anunţa deschiderea, în premieră, pentru publicul larg a Sălii Consiliului de Administraţie şi a vechiului cabinet al Guvernatorului. Ajutată mult de contextul din ultima perioadă cu repatrierea aurului de la Londra, magia s-a produs în momentul în care se promitea acces la o colecţie de lingouri şi monede de aur din Tezaurul BNR, deşi muzeul păstrează mult mai multe comori: una dintre cele mai valoroase colecţii numismatice din România, care acoperă o perioadă de peste două milenii şi jumătate. Palatul în sine este unul dintre cele impresionate monumente istorice, cu un patrimoniu arhitectural valoros.

Anunţat oficial pentru intervalul orar 11.00 - 19.00, programul de intrare liberă în vechiul palat a fost prelungit cu aproape două ore în urma interesului ridicat manifestat de oameni. Cei care au ajuns mai târziu au fost chiar sfătuiţi să nu se mai aşeze la coadă, pentru că era mult prea mult de aşteptat, având în vedere că se intra numai în grupuri de câte 20 de persoane. La ora prânzului, oamenii şerpuiau deja pe lângă cele două laturi ale palatului BNR, înconjurând monumentul dedicat lui Eugen Carada, întemeietorul BNR. "Iată cum vine pâlcul la moaştele lui Isărescu", glumesc doi tineri care trec prin zonă.

Din fericire, reprezentaţii presei nu au fost nevoiţi să aştepte zeci de minute, deoarece accesul se făcea prin intrarea principală din strada Doamnei, unde erau preluaţi de "cei de la comunicare" şi predaţi unui ghid pentru turul de o jumătate de oră.

Ghidul nostru - câţiva jurnalişti rătăciţi din presa scrisă - a fost doamna Ruxandra Onofrei de la Muzeul BNR.

*** Naşterea celei de-a 16-a bănci centrale din lume: Banca Naţională a României

BNR a fost înfiinţată exact cu 139 de ani în urmă, pe 17 aprilie 1880, când decizia a apărut în Monitorul Oficial, fiind a 16-a banca centrală din lume, înaintea Băncii Centrale a Elveţiei sau a celei din SUA.

"Cred că este interesant de ştiut că BNR a fost a 16-a bancă centrală din lume, înainte de Federal Reserve din America, dar înainte de Banca Centrală a Japoniei sau a Italiei, dar şi mai interesant, înaintea Băncii centrale a Elveţiei", începe povestea ghidului Muzeului BNR. Vine şi prima întrebare: cât timp a durat construcţia acestui edificiu? "Palatul Vechi al BNR a fost construit în doar şase ani, între 1884 şi 1890. Arhitecţii acestei clădiri au fost doi francezi, amândoi celebri, unul dintre ei - Albert Galeron - cunoscut şi pentru planurile făcute pentru Ateneul Român, iar celălalt - Casian Bernard - care a contribuit la Opera Garnier din Paris", răspunde ghidul amuzat de reacţiile noastre de surprindere.

Prima oprire din turul nostru are loc în faţa plăcii comemorative dedicate memoriei funcţionarilor BNR care au murit pe câmpurile de luptă în timpul Primului Război Mondial. Placa a fost realizată în anul 1937 de arhitectul român Radu Dudescu, de altfel şi arhitect şef al BNR. "21 de funcţionari ai Băncii Centrale au făcut sacrificiul suprem, şi-au pierdut viaţa pe front", ne arată ghidul locul unde stă scris numele celor au pierit.

Arhitectul Dudescu - extrem de popular în epocă - a fost cel şi cel care a făcut planurile pentru Palatul Nou al BNR, în anul 1940, fiind implementate, imediat după cutremurul din acel an şi având cele mai înalte standarde, nu numai antiseismice ci şi de ventilaţie şi alimentare cu apă.

*** Eugen Carada, părintele BNR - 28 de ani director, niciodată guvernator

În drumul către Sala Consiliului de Administraţie, Ruxandra Onofrei povesteşte despre Eugen Carada, părintele fondator al BNR, care nu a fost niciodată Guvernator al Băncii centrale, deşi i s-a propus acest lucru. Ghidul povesteşte: "Fondatorul BNR nu a devenit niciodată guvernator, deşi i s-a propus acest lucru, tocmai pentru că exista un mic un conflict între el şi Carol I, care era conservator, şi era în favoarea capitalului străin, pe când Carada - liberal fiind - dorea să înfiinţeze o casă de oameni de afaceri români. Din cauza acestei controverse, Carada ar fi refuzat această funcţie de guvernator. Dacă ar fi acceptat ar fi trebuit să participe la o ceremonie pentru acreditare şi s-ar fi întâlnit faţă în faţă cu regele. A evitat acest lucru. A lucrat însă în BNR, timp de 28 de ani, ca director şi evident că el conducea din umbra destinele băncii".

Legenda spune că la moartea lui Carada, când a trecut cortegiul prin faţa Palatului Regal, s-a mişcat draperia în camera unde era Carol I, aceasta fiind de fapt modalitatea prin care regele şi-ar fi prezentat respectul faţă de întemeietorul BNR.

*** Două săli de excepţie: fostul birou al Guvernatorilor şi Sala Consiliului de Administraţie

Ajunşi în faţa fostului birou al Guvernatorilor - renovat odată cu întregul palat în urmă cu 10 ani - intrăm în atmosfera începutului de secol XX. "Această sală a fost recreată, acolo unde a fost posibil, după planuri şi fotografii vechi, pentru a păstra patina Palatului vechi. Este un birou funcţional şi acum, nu este doar de decor, dar Guvernatorul îl foloseşte doar la evenimente oficiale", spune ghidul povestea.

Vizita continuă în fastuoasă Sală a Consiliului de Administraţie, cea mai bogat decorată încăpere a băncii, "într-un stil eclectic cu puternice accente baroce, iar ceea ce conferă unicitate acestui spaţiu sunt cele patru opere de artă care o decorează", potrivit descrierii făcute pe site-ul BNR. Intrarea principală este flancată de două tablouri de mari dimensiuni. Un Grigorescu, o pictură în ulei pe pânză realizată în anul 1894, intitulată "Rodica - la secerat" şi o marină semnată de Eugen Voinescu, tot în acelaşi an. Pe pereţii laterali ai Sălii de Consiliu sunt amplasate două panouri decorative semnate de George Demetrescu Mirea. Compuse pe suporturi de formă ovală, operele înfăţişează scene mitologice reprezentându-i pe zeii Mercur şi Prometeu.

Ghidul ne povesteşte cum au rămas intacte, la locul lor, cele patru tablouri de pe pereţii Sălii de Consiliu. "Ele fac parte dintr-o colecţie mai mare pe care a avut-o BNR, dar care la venirea comuniştilor a fost mutată la Muzeul Naţional de Artă. Aceste patru tablouri au rămas la noi datorită unui truc. Când a venit comisia să le ia şi pe acestea li s-a spus că sunt fresce, că au fost pictate direct pe perete şi în felul acesta am rămas noi cu ele. Avem un Grigorescu - "Rodica - La secerat" şi o marină - o vedere din portul Constanţa a pictorului Eugeniu Voinescu, fost elev al lui Aivazovski, care avea ca temă marinele. Interesant este că în pictura românească apar foarte rar asemenea marine. Mai sunt două picturi ale lui Mirea, cea a zeului Mercur şi a Titanului Prometeu. Practic, avem în sală la nivel simbolic: pământ, apă, aer şi foc. Aş vrea să vă atrag atenţia asupra mâinii stângi a lui Mercur, în care există un toiag înaripat în jurul căruia sunt încolăciţi doi şerpi - se numeşte caduceu şi este simbolul comerţului, tocmai prin acea asociere cu Mercur, care era zeul acestui meşteşug. Caduceul apare atât pe covor cât şi pe tavanul sălii alături de sigla noastră, a Băncii Naţionale", ne spune ghidul, arătându-ne toate aceste lucruri, care nu au rămas nefotografiate cu telefonul mobil.

*** Sala de Marmură, cu al său ecou special

Ne deplasăm alături de ghidul nostru către fosta sală a ghişeelor, care este de fapt elementul central al Muzeului BNR, cunoscută astăzi ca Sala de Marmură. Este spaţiul cu cele mai mari dimensiuni ale clădirii, desfăşurat pe două registre, parterul şi etajul întâi. La sfârşitul secolului XIX era uzual ca băncile să aibă şi o sală de relaţii cu clienţii, iar sala are o rezonanţă specială pentru a păstra secretul bancar şi limita de discreţie.

"Era un efect de ecou pe care l-au gândit arhitecţii francezi ca atunci când un client discuta cu funcţionarul bancar să existe o anumită rumoare, un zumzet ca să nu se înţeleagă ce se vorbeşte lângă el", ne explică ghidul.

Potrivit informaţiilor "culese" de la ghidul nostru, parterul prezintă o succesiune de pilaştri masivi de zidărie, între care erau amenajate odinioară ghişeele pentru lucrul cu publicul. În fiecare pilastru este încastrată câte o casă de bani, folosită de funcţionarii băncii pentru activitatea curentă. "Geamurile seifurilor, care acum sunt obişnuite, în acea perioadă erau armate şi aveau un sistem de închidere cu cheie dublă cu mască", ne arată doamna Ruxandra.


Foto: (c) ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO


Ea ne spune cum de la etajul întâi al Sălii de marmură puteau fi observate de către şefi "direct şi discret" activităţile comerciale cotidiene din sală şi de la ghişee. Şi aici arhitecţii Palatului au întrebuinţat un stil eclectic şi elemente din mai multe perioade istorice. Deşi nu am ajuns în zona laturilor care înconjoară golul Sălii de Marmură de la parter, ghidul ne spune că acolo este amenajată Galeria Guvernatorilor, în care sunt expuse portretele celor 25 de guvernatori care au condus banca până în anul 1990, dar şi două portrete înfăţişându-l pe fondatorul BNR. Deşi foarte puţină lume ştie, Muzeul BNR poate fi vizitat gratuit, oricând, de luni până vineri, doar cu o programare online, iar turul poate fi chiar mai complet decât cel iniţiat de "Ziua porţilor deschise".

*** Povestea Leului românesc

Turul nostru continuă către zona dedicată monedei naţionale. Cine este strămoşul leului sau de unde vine denumirea de leu? De la o monedă olandeză, foarte populară, care circula prin Ţările Române. La acea vreme, se foloseau talerii olandezi ca monedă de schimb, şi ei purtau denumirea de "löwenthaler". Moneda avea gravată pe partea din spate un leu rampant, iar din cauza pronunţiei dificile şi a desenului de pe monedă, românii au adoptat banul şi i-au dat denumirea de "leu".

Avem şi povestea: "Strămoşul monedei noastre - micul "löwenthaler" emis în Olanda - circula în toată Europa secolelor XV şi XVI. Atunci când predecesorii noştri făceau schimburi financiare nu spuneau "te costă trei taleri-leu" ci pur şi simplu: "te costă trei lei". În felul acesta, în mentalul colectiv, leul a devenit sinonim cu valuta, cu banii în general. Numele vine evident de la leuţul rampant care apare pe reversul medaliei şi care a dat şi denumirea dolarului. Interesat este că şi la sud de Dunăre, în Bulgaria, moneda oficială leva pleacă tot de la 'löwenthaler' adică ...leu. Ajunşi în America talerii olandezi, chiar dacă nu au fost atât de populari ca şi în Europa, printr-un transfer fonetic: taler, daler, dolar, au dat şi numele monedei americane. Deci, putem spune că suntem verişori cu dolarul american", ne explică zâmbind ghidul.

Una dintre legende spune că leul trebuia să se numească "român", aşa cum la francezi moneda naţională a fost francul, numai că un cărturar i-a sugerat domnitorului A.I. Cuza că nu sună nemaipomenit să dai, de exemplu, "10 români pe un bou".

Până la înfiinţarea sistemului monetar românesc, în anul 1867, au existat însă foarte multe tipuri de monede care au circulat, de diferite dimensiuni, de diferite metale, bătute în diferite ţări, iar toţi aceşti bani trebuiau evaluaţi şi schimbaţi.

Cel mai bun loc pentru meşteşugul lor era ceea ce numim noi astăzi Centrul Istoric, ne spune doamna Onofrei. De ce?

"Pentru că aici era o zonă de hanuri şi aici rămâneau practic peste noapte, când veneau cu treabă la Bucureşti. Deci Centrul Vechi a devenit prin aceşti zarafi care schimbau banii şi un fel de City financiar al Bucureştiului. După ce BNR s-a instalat în această clădire, în acest perimetru s-au deschis mai multe instituţii financiare, în aşa fel încât înainte de cel de-al Doilea Război Mondial erau 120 de bănci, fonduri de investiţii, firme de asigurări, dar care evident au fost desfiinţate în 1947", continuă reprezentantul muzeului.

După ce talerul olandez a încetat să mai circule efectiv a rămas un aşa numit "leu de calcul", o monedă fictivă, care nu exista fizic, dar la acel leu fictiv se raportau doar aceste monede, mai spune ghidul. Deci, numele de leu a mai rămas încă în mentalul colectiv mai mult timp.

Astfel, pe data de 22 aprilie 1867 este stabilită moneda naţională: leul. La vremea respectivă un leu echivala cu un franc francez, iar primele monede aveau gravate chipul Regelui Carol I. BNR a bătut monedă efectiv din anul 1880.

*** TezAur: 53 de kilograme de lingouri şi monede din aur = două milioane de euro

Ultima oprire a turului prin Vechiul Palat: lingourile şi monedele din Tezaurul Băncii Naţionale. Cum s-ar zice: cireaşa de pe tort. Deşi sunt deja în aşteptare două grupuri, avantajul meseriei ne permite să intrăm rapid într-o încăpere în care pereţii sunt acoperiţi cu imaginea Pământului ca depozitar al zăcămintelor de aur, harta fiind marcată de mai multe cerculeţe portocalii.

Vin şi explicaţiile: "Această cameră mică este dedicată aurului. Avem expuse trei lingouri mari cu greutatea între 10 şi 12 kilograme, cam cât un bax de Coca-Cola. Un lingou este rusesc, unul american şi unul românesc, iar cel de-al patrulea, cel mai mic, ciocolăţica elveţiană cum îi spunem noi (şi care într-adevăr are forma şi dimensiunea unei ciocolate n.r.) are doar un kilogram, dar este cea mai pură piesă - 0,1 la mie. În vitrină (sub forma unei piramide n.r.) avem 53 de kilograme de aur în lingouri şi monede, de o valoare totală de aproximativ două milioane de euro. Aurul este un metal maleabil de aceea nu poate fi traficat, decât dacă există cel puţin o cantitate minimă de aliaj", povesteşte ghidul.

Ea ne explică cercurile portocalii de pe harta Pământului, care marchează minele de aur din lume, dar numai acelea care au rezerve de peste 200 de tone. "România are două asemenea mine, una este la Cavnic, în judeţul Maramureş, iar cealaltă la Bucium, în judeţul Alba, dar ambele mine sunt închise. Nu sunt operaţionale în acest moment, dar rezervele de peste 200 de tone sunt acolo", spune ghidul. În încăpere pot fi admirate şi tipuri de zăcăminte aurifere din România - un filon aurifer şi flori de mină, toate conţinând elemente native de aur pe matrice de cuarţ.

Unde este rezerva de aur a României, cele 103 tone? "La Londra şi aici", ne răspunde ghidul, arătând cu mâna locul pe care călcăm în timp ce ieşim din expoziţia dedicată aurului. "Este în subsolul BNR, undeva într-un buncăr special". Curiozitatea ne împinge mai departe: cât aur mai avem la BNR? Dar, ghidul, cu o eleganţă în glas, ne roagă să adresăm astfel de întrebări celor de la comunicare, purtătorului de cuvânt al Băncii centrale, Dan Suciu, mai ales că cele 30 de minute dedicate turului s-au scurs pe nesimţite, iar ghidul este nevoit să ia în primire un alt grup de vizitatori.

"Avem la subsol 40 de tone, fără 53 de kilograme", spune Suciu râzând şi arătând către locul unde sunt expuse lingourile şi monedele, iar "restul la Londra". "În afară de Venezuela", continuă purtătorul de cuvânt, "nu există nicio bancă care să îşi ţină aurul în acelaşi loc. Ungaria l-a repatriat, dar avea trei tone. Noi avem 103 tone. CA al BNR decide rezerva de aur a României, iar din 2002 aceasta nu s-a mai modificat. Atunci însă a scăzut de la 105 la 103 tone. Practic, există o tradiţie ca băncile centrale să aibă aur pentru că s-a dovedit de mii de ani, aş spune, că are o valoare", adaugă Dan Suciu.

Foto: (c) ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO


Din păcate, România nu mai face lingouri de aur, pentru că a pierdut dreptul de poanson, un fel de brand pentru aur, şi nu mai are nici extracţie. Acest drept de a pune poanson pe lingou era recunoscut la bursă din Londra şi însemna că nu se mai făcea nicio altă verificare în spate. În anii '70, fiecare lingou turnat la combinatul metalurgic Phoenix Baia Mare avea numărul de ordine, greutatea, concentraţia, denumirea producătorului şi un poanson al Băncii Naţionale. Erau puţine ţări care aveau acest drept.

Deşi ne-am fi dorit şi ne-am exprimat dorinţa ca să îl avem printre noi, în turul nostru prin palat, pe cel mai longeviv guvernator al vreunei bănci centrale, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, acest lucru nu s-a întâmplat. Am aflat ulterior că a coborât câteva minute, ceva mai târziu, printre vizitatori.

Părăsim Palatul Vechi al Băncii Naţionale, dar îmi revine în gând mesajul Guvernatorului care era scris în locul cel mai strălucitor şi unde nu a rămas niciun colţişor nefotografiat sau nefilmat: " Un capitol fascinant din istoria omenirii este cuprins într-un singur cuvânt: aur (...) Mitizat, demitizat, iar acum remitizat, aurul rămâne o vedetă pe arena internaţională". AGERPRES/(AS - autor: Mariana Nica, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Andreea Lăzăroiu)

 

Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.